Last Updated on septembrie 15, 2024
Șase companii au licitat pentru transformarea străzii Narciselor într-o alternativă la 13 Decembrie, care va face legătura între Braşov şi Sânpetru.
Anunţul a fost făcut de primarul Braşovului, Allen Coliban, care a precizat că „după mai multe amânări din cauza nenumăratelor clarificări solicitate de ofertanţi, luni (9 septembrie, n.r.) a fost termenul limită al licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere a străzii Narciselor la 4 benzi şi construirea unui pasaj subteran pe sub ocolitoarea municipiului. Urmează etapa de analiză a ofertelor, ceea ce presupune un efort complex din partea comisiei de licitaţie, pentru că vorbim de 55 de firme implicate ca ofertanţi sau subcontractanţi în cele 6 dosare”.
Aproape 2 ani pentru execuţie
După semnarea contractului, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, constructorul va avea la dispoziţie 23 de luni.
Strada Narciselor va reprezenta o alternativă la strada 13 Decembrie (care se continuă cu drumul judeţean care ajunge la Sânpetru), care, după dezvoltarea zonelor rezidenţiale din Sânpetru a fost sufocată din cauza traficului, scrie bzb.ro.
Conform proiectului, lungimea totală a drumului va fi de 2,8 km, din care 1,4 km pe raza municipiului Braşov, iar 1,4 km pe teritoriul comunei Sânpetru.
Drumul porneşte de intersecţia giratorie dintre strada Hărmanului – str. Zaharia Stancu şi Narciselor (lângă sediul RATBV) şi ajunge în localitatea Sânpetru în sensul giratoriu dintre str. Narciselor şi drumul judeţean DJ103. Drumul va intersecta Ocolitoarea municipiului Braşov printr-un pasaj subteran cu lungimea de 101,30 m.
Lucrările de modernizare constau în lărgirea străzii la 4 benzi de circulaţie, spaţii peisagistice şi trotuare stânga/dreapta. Trotuarele vor fi amenajate şi în pasajul subteran.
De asemenea, vor fi amenajate trotuare sisteme de captare a apelor pluviale, piste pentru biciclişti, iar pe toată lungimea arterei va fi instalat un sistem de iluminat public. În proiect este prevăzută şi amenajarea unor staţii de autobuz.
3 giratorii, maxim 50/h
De asemenea, pentru „calmarea traficului” vor fi amenajate 3 sensuri giratorii. Pe acest drum se va putea circula cu viteza maximă de 50 km/h.
Revoltă a părinților care au copii de grădiniță la Sânpetru
Aceștia refuză să își trimită prichindeii la activitățile pentru că au fost mutați în Casa de Cultură. În clădirea improprie, chiar periculoasă pentru ei, fără dotări și fără pază, au început anul școlar copiii de grupa mijlocie și mare. Părinții nu au aflat de mutare decât la sfârșitul săptămânii trecute. Iar când au văzut unde va funcționa grădinița, mulți dintre ei și-au ținut copiii acasă.
Situația ne-a fost sesizată de o cititoare myTEX.ro, mama unui copil aflat în această situație, prin intermediul unui mesaj privat pe pagina de Facebook myTEX – Știri Online Brașov.
„Copiii de la grupa mare și mijlocie a Grădiniței cu program scurt din Sânpetru Brașov au fost dați afară din sediul de anul trecut și mutați cu forța (fără ca părinții să fie anunțați) la căminul cultural, o ruină plină de mucegai și igrasie total neconformă pentru acești copiii. Părinții sunt foarte revoltați.
Nu își vor mai duce copiii la grădiniță până nu se găsește o soluție. Nici cu primarul, nici cu directorul nu se poate discuta, întrucât dau din umeri că a fost singura soluție pentru a face loc altor grupe. Sediul era la grădinița cu program normal. Sunt 50 de copii mutați la casa de cultură. Încercăm să discutăm cu directorul (nota red.: Daniel Petrule, directorul Şcolii Gimnaziale Sânpetru, de care aparține și grădinița), dar ne lovim de un perete care dă din umeri că atât s-a putut”, ne-a spus cititoarea.