Last Updated on septembrie 18, 2024
Accidentul în care o mamă a intrat cu mașina într-un autobuz a fost filmat. În mașină erau copiii ei de 7 și 4 ani, nu purtau centuri.
Pe imagini se vede cum mașina condusă de o femeie iese de pe un drum județean, din dreptul localitatii Pătrăuți, Suceava, și intră pe DN2, fară să se asigure. În momentul în care virează la stanga, autoturismul este izbit din plin de un autocar plin cu pasageri.
În urma impactului, mașina este aruncată câțiva metri pe șosea. Doi copii minori, de 4 și 7 ani, au suferit multiple traumatisme la cap si au fost transportati la spital. Frățiorii nu erau prinși în scaune omologate și nu aveau nici centurile de siguranță prinse.
Mama lor, o femeie de 34 de ani, este în comă indusă, la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean din Suceava.
Șoferul autocarului nu consumase alcool și le-a spus polițiștilor că nu a putut frâna la timp, pentru a evita impactul. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autobuz condus de către un bărbat de 55 de ani”, a declarat Ionuţ Epureanu, de la IPJ Suceava, conform Observator TV.
„Am frânat, am încercat să fac dreapta şi am prins-o cumva în lateral”, a explicat Dan, bărbatul care se afla la volanul autobuzului.