O femeie și-a revenit brusc din comă și a început să cânte. Medic: ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”

Last Updated on septembrie 27, 2024 O femeie și-a revenit brusc din comă și a început să cânte. Medic: ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu” 1

O asistentă medicală din Bacău, cu studii de canto, a intrat în comă după un transplant hepatic și, la fel de neașteptat, și-a revenit complet după două săptămâni, surprinzând echipa medicală prin faptul că a început să cânte.

Cazul a fost relatat de Prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Femeia fusese diagnosticată cu ciroză hepatică post hepatită cu virus C și a beneficiat de un transplant hepatic la centrul din Iași, după 2 ani de așteptare.

Deși postoperator evoluția femeii era bună, la 6 zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină.

Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof. univ. dr. Cristian Lupașcu, citat de Ziarul de Iasi.

Și-a revenit însă după 2 săptămâni și a început să cânte. ”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, spune acum medicul despre cazul său.

Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule, deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul.

Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată. Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet. Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”, a declarat medicul Lupașcu, citat de bacau.net.

O lovitură de cal i-a salvat viața unui bărbat de 67 de ani!
Un bărbat în vârstă de 67 de ani a ajuns de urgență la Spitalul Clinic CF Iași în urma unei lovituri de cal în abdomen. Bărbatul suferea de hernie abdominală, netratată de 25 de ani, scrie bzi.ro.

„A stat 25 de ani până să se opereze, tot creștea. S-a rupt peretele abdominal și toate intestinele s-au deplasat în dreapta și în stânga. Sunt cazuri istorice, n-am mai văzut de 50 de ani așa ceva. Aceste cazuri cred că nici în secolul al XIX-lea nu existau la dimensiunile acestea”, a declarat dr. Mihai Glod, chirurgul care s-a ocupat de operație.

Operația a avut loc ieri, 25 septembrie, la Spitalul Clinic CF Iași și a durat 1 oră și 40 de minute. În prezent, pacientul este internat, iar starea îi este stabilă.
Acest caz grav de hernie nu este unicul din această perioadă. Tot la Spitalul CF, ieri, 26 septembrie, a fost internat un bărbat de 47 de ani care se confruntă cu această afecțiune.

„Sunt cazuri în care vin pacienți ce au avut deja o intervenție chirurgicală și peretele s-a rupt din nou, din varii motive. Principalul factor este nerespectarea condițiilor. Sunt persoane care, după operație, se duc să muncească, ceea ce afectează”, explică dr. Mihai Glod.

Totodată, alimentația este un alt factor. Consumul excesiv de alcool, dar și alimentația deficitară pot afecta elasticitatea și sănătatea generală a țesuturilor, făcându-le mai predispuse la hernii.

„Înainte de 1989, scoteam firele de la operație după 7 zile și era ok. Acum, le scot după 14 zile și plaga încă nu este prinsă. Asta, din cauza alimentației”, mai adaugă dr. Mihai Glod.

Previous Story

Brașov. Cine ar fi autorul atacului din Codlea. Dezvăluirea făcută de proprietarul mașinii incendiate

Next Story

Accident Brașov. Un pompier a murit după ce a intrat cu mașina sub un TIR. Șoferului TIR-ului dormea în cabină. „M-am trezit din somn, m-a trezit impactul”