Hidrologi, despre Ciclonul Boris: „Ploaia a fost așa intensă încât hărţile precipitaţiilor au rămas fără culori. Am trecut la alb”

Last Updated on septembrie 17, 2024 Hidrologi, despre Ciclonul Boris: „Ploaia a fost așa intensă încât hărţile precipitaţiilor au rămas fără culori. Am trecut la alb” 1

Specialiștii caută explciații pentru ciclonul Boris care a măturat Europa. Ploile torenţiale care s-au abătut, începând de sâmbătă, asupra Europei Centrale şi de Est anunţă inundaţii care ar putea atinge „o amploare inedită”, au avertizat oamenii de ştiinţă specializaţi în hidrologie şi climă, care urmăresc „cu uimire” aceste evenimente, transmite luni AFP, potrivit Antena 3.

Inundaţiile se prefigurează a fi cele mai grave din regiune de la inundaţiile din 2002″, care au afectat Praga, Dresda şi Viena, a estimat Liz Stephens, profesoară specializată în riscuri climatice şi rezilienţă la Universitatea Reading din Marea Britanie.

De câteva zile, prognozele meteorologice au permis alertarea autorităţilor şi a publicului. „S-au tras învăţăminte din inundaţiile majore din Europa din 2002 şi 2021, dar în unele locuri prognozele anunţă inundaţii de o amploare inedită, iar istoria ne-a arătat că oamenii sunt adesea surprinşi de consecinţele a priori inimaginabile pe care le poate avea un astfel de eveniment”, a adăugat specialista.

Hannah Cloke, profesoară de hidrologie în cadrul aceleiaşi universităţi, a asistat în acest weekend, „cu un amestec de uimire şi groază, la modul în care previziunile devin realitate”.
Ploaia a fost atât de intensă încât hărţile precipitaţiilor, care utilizează nuanţe vii pentru a descrie cele mai abundente precipitaţii, au rămas fără culori; a trebuit să trecem la alb, iar pe hartă era, într-adevăr, foarte mult alb”, a spus ea.

Furtunile precum Boris sunt alimentate, în esenţă, de temperaturile ridicate de la suprafaţa mării, care permit umidităţii să se evapore; cu alte cuvinte, cu cât suprafaţa mării este mai caldă, cu atât furtuna se alimentează cu mai mult combustibil în timpul trecerii sale”, a explicat Malcolm Mistry, profesor asistent la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Dunărea, la cote uriaşe în toate ţările
La Bratislava, nivelul Dunării a depăşit nouă metri. Cu găleţi de plastic în mâini, slovacii au încercat să îşi salveze gospodăriile inundate. Cartiere întregi şi castelul Stupava au fost acoperite de Dunărea revărsată, care dă emoţii şi în Ungaria. Hidrologii estimează că va ajunge la Budapesta cu un nivel de peste opt metri şi jumătate.

Preventiv, cheiurile din Buda şi Pesta au fost închise. În teritoriu, 1.000 de militari au ordin să ridice diguri din saci cu nisip. Mai mulţi primari se tem că oamenii din localităţile lor ar putea rămâne izolaţi zile în şir.

La noi, hidrologii calculează că debitul Dunării se va dubla într-o săptămână. Experţii au, însă, soluţii pentru a controla o eventuală viitură, scrie Observator.

Imagini din dronă care surprind dezastrul din Vaslui. Un dig s-a rupt în trei puncte, mii de hectare agricole au fost distruse
Pericolul nu a trecut pentru judeţele Galaţi și Vaslui, devastate de cele mai mari inundaţii din ultimii ani. Un nou cod roşu emis de hidrologi vizează în continuare zonele devastate de viituriile puternice din ultimele zile. În localitatea Fălciu, din Vaslui, un dig care aparține de Apele Române s-a spart în trei locuri, iar mii de hectare de culturi au fost inundate și distruse.Specialiştii spun că inundaţii precum cele din estul ţării au loc o dată la 100 de ani. Autorităţile au decis să trimită încă o mie de pompieri în cele mai afectate zone.

Corespondentul Antena 3 CNN Paul Ciurari a relatat din localitatea Fălciu, puternic afectată de inundații, că un dig a fost spart de ape și viituri în trei locuri.

Zilele trecute, digul, care ar fi trebuit să protejeze atât localitățile de aici, din zonă, cât și culturile oamenilor, a fost spart.

Autoritățile spun că ploaia căzută a fost în cantități istorice și chiar dacă au fost avertizate destul de târziu, vineri în jurul orei 20.00, nu au mai putut face nimic. Autoritățile locale au povestit că acest dig trebuia să treacă în administrarea Ministerului Agriculturii, însă până acum nu s-a ajuns la o înțelegere între cele două ministere și astfel s-a ajuns ca acest dig de ani de zile să rămână nereparat.

În spatele acestui dig sunt mii de hectare de culturi care în clipa de față sunt compromise.

Previous Story

Afaceristul brașovean Călin Donca a rămas fără mașina de lux în valoare de 300.000 de euro. Poliția îi caută pe hoți

Next Story

Brașov. Începe Festivalul Brânzei şi Pastramei, la Bran. Se fac „programări” la Bucureşti, 140 de lei de persoană