Gemenii dispăruți au jucat 14,000 de lei la păcănele

Last Updated on septembrie 20, 2024 Gemenii dispăruți au jucat 14,000 de lei la păcănele 1

Polițiștii au aflat motivul pentru care cei doi gemeni din Târgu jiu au plecat de acasă. Adolescenții au fost găsiți în Arad ieri, pe 19 septembrie, într-o garsonieră pe care au închiriat-o în Arad. După ce s-au reîntâlnit cu părinții lor, toți cei patru membri ai familiei au fost duși la audieri, acolo unde s-a aflat și un psiholog.

Băieții au recunoscut că au plecat de acasă după ce tatăl lor i-a certat pentru că descoperise că aceștia cheltuiau bani la jocurile de noroc.

„De la locul de cazare, părinții copiilor și copiii au fost însoțiți de polițiștii gorjeni și arădeni la sediul Poliției din Arad, unde au fost audiați, conform prevederilor legale, având în vedere că erau implicați doi minori.

Audierile s-au încheiat târziu, iar ulterior părinții și copiii au revenit la domiciliu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, inspector principal Miruna Prejbeanu, conform Cancan.ro.

Au fost speriați și surprinși că a venit Poliția și că i-a găsit. Proprietarul garsonierei le-a văzut pozele pe Internet și a sunat la Poliție, după care l-a sunat pe tatăl copiilor. Colegii noștri s-au întâlnit cu părinții și au intrat împreună în garsonieră. La audieri au spus că i-a certat tata și de aceea au plecat de acasă. Își instalaseră pe telefon aplicația de jocuri de noroc. Deși cardurile erau la mama lor, ei aveau salvate în telefon detaliile cardurilor”, au spus, pentru CANCAN, surse din Poliție.

După ce au scos extrasul de cont de la bancă, părinții au aflat că fiii lor cheltuiseră în total 14.000 de lei la jocuri de noroc online, bani strânși din alocațiile și bursele lor.

Soțul a găsit pe telefon o tranzacție de 50 lei la un joc online și i-a întrebat ”Tati, ați început să băgați bani la jocuri? Mâine se duce mama la bancă să scoată extrasul de cont să vadă tranzacțiile”.

I-a certat. Duminică s-a întâmplat asta. (…) Cardurile lor erau la mine. Până acum, nu mi-au lipsit nici 10 bani din geantă”, povestea mama băieților înainte ca aceștia să fie găsiți, conform wowbiz.ro.

Previous Story

Astăzi se împlinesc 50 de ani de la deschiderea celui mai frumos drum din lume: Transfăgărășanul.  Construit cu buldozerul desfăcut bucăți și asamblat în vârf de munte

Next Story

Un bărbat a încercat să pornească centrala din apartament, dar nu a mers. A doua zi, a explodat