Brașov. Urs la Telecabina Tâmpa. Mesaj Ro-Alert

Last Updated on septembrie 25, 2024 Brașov. Urs la Telecabina Tâmpa. Mesaj Ro-Alert 1

Un urs a fost semnalat la telecabina Tâmpa. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a trimis un mesaj de alertare a populației.
Potrivit mesajului de tip Ro-Alert, a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Brașov, în zona Telecabinei Tâmpa.

Autoritățile recomandă populației să evite zona și să rămână în locuințe. „Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți”, este recomandarea celor de la ISU Brașov, conform  Radio Romania Brasov.

Revenim cu detalii.

Copil  de 14 ani, atacat de urs pe Transfăgărășan. Animalul l-a zgâriat pe copil la o mână, prin geamul deschis al mașinii
Turiștii continuă să-și riște viața pe Transfăgărășan. Un băiat de 14 ani a fost atacat, marţi, de un urs în judeţul Argeş, pe Transfăgărăşan, anunță ISU Argeș.

Sesizare de persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 14 ani, atacată de urs în comuna Arefu, pe Transfăgărăşan. În zonă a fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei şi se deplasează pompierii şi un echipaj de jandarmi montani”, a transmis, marţi, ISU Argeş, conform G4 Media.

Potrivit Știrilor Pro TV, copilul este de naţionalitate sârbă și era în vizită împreună cu famila pe Transfagarășan.
Părinţii au povestit că opriseră maşina în spatele unui alt autoturism iar ursul pur și simplu şi-ar fi băgat laba prin geamul deschis şi a atins cu ghearele mana băiatului.

Primarul din comună Arefu, pe raza căreia se afla porţiunea de drum, a convocat echipa de intervenţie rapidă ar spune că ursul nu mai era de găsit când echipa a ajuns în zonă.

A intervenit un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi pentru monitorizarea zonei după ce va preda pacientul către un echipaj al SAJ trimis în sprijin.

”Minorul a fost adus cu un autoturism până la un punct de unde a fost preluat de către paramedicii SMURD. Victima este conştientă şi prezintă o plagă la membrul superior stâng”, precizează ISU Argeș.

Urs pus pe fugă cu sirenele, într-o localitate din Vâlcea. A fost a doua sălbăticiune depistată în zonă
S-a dat alarma, marți seară, la Gura Văii în județul Vâlcea, după un apel la 112. Un urs a fost văzut în apropierea unor case și magazine. Autoritățile au plecat în zonă și au emis un mesaj RO-ALERT, scrie Stirile Pro Tv.

Jandarmii au găsit sălbăticiunea într-o curte împrejmuită și nelocuită. Animalul a fost alungat în pădure cu ajutorul sirenelor.
Tot marți, militarii au intervenit în zonă, după ce mai mulți localnici au anunțat prezența altui urs. Animalul nu a mai fost găsit.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Cazul elevului care ar fi fost drogat de o colegă şi prietenul ei în excursie. Filmările, şterse de pe camere şi telefoane

Next Story

Brașov. O elevă dată dispărută a fost găsită după ce s-a precipitat de la etajul 6 al unui bloc