Brașov. O elevă dată dispărută a fost găsită după ce s-a precipitat de la etajul 6 al unui bloc

Last Updated on septembrie 25, 2024 Brașov. O elevă dată dispărută a fost găsită după ce s-a precipitat de la etajul 6 al unui bloc 1

O adolescentă, elevă de la Liceul cu Program Sportiv din Brașov, a ajuns la spital, după ce s-ar fi aruncat în gol de la ultimul etaj al unui bloc din zona Parcul Mic. Ea a rămas acum internată, la Terapie Intensivă, în comă. Are multiple traumatisme, iar medicii depun toate eforturile pentru a-i salva viața.

Un echipaj al SMURD a intervenit, în cursul nopţii de luni spre marţi, în cazul unei adolescente care s-a precipitat de etaj”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt.col. Ciprian Sfreja. Fata a fost preluată de un echipaj al SAJ Braşov şi transportată la spital. Adolescenta fusese dată dispărută luni, anunță Monitorul Expres.

Potrivit unor surse, tragedia ar fi fost urmare a unei discuții aprinse cu tatăl ei vitreg, care a văzut pe camerele de supraveghere că adolescenta a venit acasă cu un băiat. După cearta din familie, fata a fugit de acasă, urcând pe un bloc din zona Parcul Mic. Acolo ar fi dat la o parte un grilaj de protecție și s-a aruncat în gol.
Fata a ales blocul unde locuiește cea mai bună prietenă a ei. Când a auzit agitație, prietena ei a coborât din bloc si a văzut-o prăbușită.

O persoană de sex feminin, întinsă pe caldarâmul din fața blocului. Au fost trimise trei echipaje de ambulanță, persoana este necunoscută, adică nu avea documente asupra ei, politraumatisme, se pare că a căzut de la etajul 6 și a fost transportată la spital în stare gravă”, a declarat, pentru radiobrasovfm.ro, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, conform mytex.ro.

Prezent, miercuri, la Braşov, la un eveniment al Fundaţiei Metropolis, care tocmai a anunțat finalizarea cu succes a lucrărilor de renovare a Staționarului Tractorul, un proiect realizat prin inițiativa Spitale Publice din Bani Privați, actorul Codin Maticiuc, a declarat presei că nu va pleca înapoi la Bucureşti în cursul zilei deoarece doreşte să viziteze la spital fata unuia dintre cei mai buni prieteni de-ai săi, „care s-a aruncat de pe bloc”.

Previous Story

Brașov. Urs la Telecabina Tâmpa. Mesaj Ro-Alert

Next Story

Un bărbat a găsit un şarpe de 1,5 metri în maşină. Stătea acolo de trei zile