Brașov. Noaptea Cercetătorilor, la Institutul UnitBv: roboţi, imprimante 3 D

Last Updated on septembrie 26, 2024 Brașov. Noaptea Cercetătorilor, la Institutul UnitBv: roboţi, imprimante 3 D 1

Brașovenii sunt invitați vineri, 27 septembrie, între orele 16:00 – 21:00, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov, pentru o nouă ediţie a Nopţii Cercetătorilor, un eveniment care îşi propune să aducă ştiinţa şi tehnologia mai aproape de comunitate.

Studenţii, cercetătorii şi partenerii universităţii vă invită la jocuri, concursuri şi prezentări ale activităţii de cercetare. Laboratoarele Institutului vor fi deschise, astfel încât cei interesaţi să afle cum se folosesc diferitele echipamente în activităţile de cercetare, iar vizitatorii vor putea vedea roboţi mobili, imprimante 3D, drone şi alte echipamente de cercetare.

Totodată, evenimentul este o ocazie de a interacţiona cu experţi din diferite domenii şi de a înţelege mai bine impactul cercetării asupra vieţii cotidiene. În total vor fi amenajate aproximativ 50 de standuri, în principal ale centrelor de cercetare din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov, la care se adaugă standuri ale partenerilor din mediul economic şi ale asociaţiilor, ONG-urilor şi colegiilor din Braşov. (…)

Participanţii pot vizita mini-expoziţia de animale rare în mărime naturală şi pot vedea monoposturile construite chiar de studenţii Universităţii Transilvania din Braşov şi cu care aceştia au câştigat anul acesta mai multe competiţii de profil din Europa”, a precizat prof.dr.med. Liliana Rogozea, prorectorul cu relaţiile publice al UnitBv, conform bzb.ro.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Țara Bârsei”, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Braşov şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Nicolae Titulescu” Braşov îşi vor etala tehnica de lucru şi aparatura din dotare. În plus, vizitatorii vor putea testa şi simulatorul de zbor al Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.

AJUNGI LA INSTITUT CU AUTOBUZUL 24
Pentru a facilita accesul vizitatorilor, autobuzele RAT de pe linia 24 – Livada Poştei – Institut (staţia Campus Genius) vor avea o frecvenţă mărită pe perioada desfăşurării evenimentului. Intrarea la eveniment este gratuită.

Noua „casnică”: va costa cât o maşină, cum arată şi ce poate face
Compania norvegiană 1X a anunţat cea mai recentă creaţia a sa. Este vorba despre Neo, un robot umanoid care te poate ajuta la treburile casnice. Acesta ar putea fi comercializat începând cu 2025, conform Newsweek.
Robotul urmează să fie supus unor teste în locuinţe alese la sfârşitul anului în curs. Compania are de gând să crească producţia la mii de unităţi în anul 2025 şi la milioane până în 2028, conform bzb.ro.

Brașov. Noaptea Cercetătorilor, la Institutul UnitBv: roboţi, imprimante 3 D 2 Brașov. Noaptea Cercetătorilor, la Institutul UnitBv: roboţi, imprimante 3 D 3

Neo are o înălţime de 164 de centimetri şi 29 de kilograme. Acesta poate merge cu o viteză de 4 km/h şi alerga cu 12 km/h. În plus, are o capacitate de transport de până la 19 kilograme şi poate funcţiona cu o singură încărcare timp de 2-4 ore.
Neo ar urma să fie de un real ajutor în casă: poate face curăţenie sau aduce obiecte. Pe lângă rolul deloc de neglijat pe care ar putea să-l joace în locuinţe, acesta poate ajuta persoanele cu probleme de mobilitate şi să ţină companie.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Căprioare în vizită în cartierul Noua

Next Story

ISU Brașov, despre inundațiile din Galați: „Pompierii brașoveni care au lucrat neobosit pentru a salva vieți și bunuri, au găsit un simbol care a avut un mare impact asupra lor: o mașinuță de jucărie, un camion de pompieri, acoperit cu noroi”