Last Updated on septembrie 30, 2024
Consilierii locali vor abroga astazi hotărârea pe care ei au adoptat-o în iulie care prevedea restricții pentru mașinile care tranzitează Centrul Istoric al Brașovului.
Propunerea de abrogare a venit din partea conducerii Primăriei Braşov, reprezentanţii instituţiei precizând în timpul şedinţei Comisiei juridice a Consiliului Local Braşov de vineri, 27 septembrie, că iniţiativa vine ca urmare a unei adrese transmise de Prefectura Braşov, conform căreia Guvernul României a decis în data de 30 iulie, după şedinţa ordinară a Consiliului Local Braşov din 25 iulie (când regulamentul a fost aprobat de Consiliul Local Braşov), că renunţă la promovarea Proiectului privind Metodologia de elaborare a regulilor de acces, a modului de aplicare a tarifelor, precum şi a excepţiilor aferente zonelor cu nivel scăzut de emisii (ZNSE), scrie bzb.ro.
Hotărârea de Consiliu Local Braşov aprobată în luna iulie restricţiona accesul auto în Centrul istoric al Municipiului Braşov în weekenduri (de vineri seara, începând cu ora 18.00, până duminică seara, ora 22.00).
Zona cu nivel scăzut de emisii şi trafic limitat din Centrul istoric al municipiului Braşov este delimitată de Bulevardul Eroilor (tronsonul cuprins între Livada Poştei şi intersecţia cu str. Nicolae Bălcescu şi Str. Dobrogeanu Gherea); str. Constantin Dobrogeanu Gherea (la nord); Drumul Poienii / DN1E (la vest); Zona de agrement Pietrele lui Solomon (la sud); Dealul Tâmpa (la est). Însă, aşa cum se arată în amendament, măsurile puteau fi aplicate doar după ce se va construi o parcare subterană în zona adiacentă.â
„Prezentul regulament privind accesul auto în zona cu nivel scăzut de emisii şi trafic limitat al municipiului Braşov va intra în vigoare atunci când primăria va pune la dispoziţia cetăţenilor parcare subterană în zona Centrului istoric al Braşovului. Din punctul nostru de vedere, această parcare subterană ar trebui să ofere între 500 şi 1.000 de locuri, pentru ca acest proiect să fie fezabil”, spuneau consilierii PSD, în iulie, conform bzb.ro.