Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani

Last Updated on septembrie 22, 2024 Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 1

CFR a cumpărat 37 de trenuri electrice noi de la Alstom, însă doar trei dintre ele au fost produse până acum și aduse în țară, în timp ce al patrulea este în fabrică. Directorul companiei spune că speră ca primul tren să intre în circulație sub sigla CFR încă de la finalul acestui an.

Mai sunt teste de făcut și certificări de obținut, plus că trebuie să fie parcurși 10.000 de km pe rețeaua națională, ceea ce nu ar trebui să dureze mult. Trenurile electrice Coradia Stream vor circula în configurație cu șase vagoane și vor putea atinge 160 km/h, viteză posibilă doar pe magistrala spre Constanța, scrie Hotnews.

Producătorul spune că trenurile vor avea unități de aer condiționat de capacitate mare, astfel încât să fie în tren o temperatură de 24-25 °C chiar și când afară este caniculă.

Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 2 Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 3

Întrebat dacă sunt șanse ca acest tren să transporte călători până la finalul acestui an, Gabriel Stanciu, director Alstom pentru România, a răspuns afirmativ. „Eu cred că da, așa ar trebui. Dacă totul merge bine am putea să-l punem în operare comercială până la final de an, poate chiar din noul Mers al Trenurilor”.

Primele trenuri vor circula sub sigla CFR Călători și primele rute deservite vor fi București – Constanța și București – Brașov.

Fiecare tren electric este format din șase vagoane, are o capacitate de 351 de locuri și este dotat cu podea 100% joasă, asigurând acces ușor tuturor pasagerilor, scrie Libertatea.

Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 4 Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 5 Brașov-București. Cum arată în interior primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani 6

Coradia Stream are două uși de acces pe fiecare parte a vagoanelor din mijloc și o ușă pe fiecare parte a vagoanelor din capete. Trenul include patru toalete ecologice, dintre care una este special adaptată pentru pasagerii cu mobilitate redusă.

Previous Story

Trei fetiţe de 11 ani, lovite de un şofer care a adormit la volan. Copilele se întorceau de la şcoală

Next Story

Un bărbat a murit după ce a fost înțepat în cap de un găun. Martor: „L-a mușcat și se freca așa după cap”