Accident Brașov. Un bărbat a murit și alți doi sunt grav răniți după ce un autoturism a lovit o căruță

Last Updated on septembrie 1, 2024 Accident Brașov. Un bărbat a murit și alți doi sunt grav răniți după ce un autoturism a lovit o căruță 1

Un grav accident rutier s-a produs în satul Lovnic, comuna Jibert, județul Brașov, ieri seară, în jurul orei 20.30. Un bărbat a murit ,iar alte două persoane au fost grav rănite în urma unei coliziuni dintre un autoturism și o căruță.

La fața locului au fost trimise de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic. La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că trei bărbați aflați în căruță au fost răniți, unul dintre aceștia fiind în stare de inconștiență, informează brasov.net.

În ciuda eforturilor de resuscitare aplicate de echipajul medical, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat la fața locului. Ceilalți doi bărbați, în vârstă de 48 și 23 de ani, conștienți, dar cu răni grave, au fost transportați de urgență la Spitalul Județean Brașov pentru investigații și tratament de specialitate.

Aceștia au suferit fracturi cervicale și se află în stare gravă, a transmis ISU Brașov.

Traficul rutier a fost blocat pe Drumul Județean 105A, între localitățile Jibert și Lovnic, pentru efectuarea cercetărilor necesare la fața locului. Polițiștii continuă să investigheze cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Spre locul solicitării au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Victimele se aflau în căruță la momentul impactului, potrivit polițiștilor.

„La fața locului sunt direcționate echipaje ale poliției, acestea urmând a efectua cercetări pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă. Traficul rutier va fi reluat de îndată ce vor fi finalizate cercetările”, a mai precizat IPJ Brașov.

Previous Story

Un copil de 4 ani a murit după ce a căzut de la etajul 7. Rămăsese nesupravegheat și s-a urcat pe pervaz

Next Story

15 vaci, care se duceau la păscut, au fost lovite în plin de o mașină