Last Updated on august 24, 2024
Probleme tot mai mari în Poiana Brașov. Proprietarii de hoteluri se plâng că urșii le alungă clienții. Președinta Asociației Patronale de Turism din Poiana Brașov, Roxana Cojocea, a transmis pentru Rador că situația este din ce în ce mai critică.
Roxana Cojocea, preşedinta Asociaţiei Patronale de Turism din Poiana Braşov, pentru Rador: „Este o situaţie care s-a agravat. Numărul lor este destul de mare, pentru că s-au obișnuit să se hrănească în jurul gospodăriilor, hotelurilor, restaurantelor, și atunci devin ai casei.
Nu ne mai întâlnim cu câini pe stradă, căini nu mai avem, cred că și asta este o problemă, dăm nas în nas cu urșii, începând de la ora 8:00 -9:00, plimbându-ne pe stradă; turiștii aleargă și se adăpostesc unde găsesc o ușă deschisă.
Se întâmplă, și nu e normal, nu reacționează nimeni. Sunt câțiva urşi în Poiană care își fac veacul pe acolo și se plimbă superrelaxaţi, pentru că noi fugim de ei, în loc să îi gonim cumva”.
Prezența urșilor a fost semnalată și traseul Brașov – Tâmpa
Presa locală precizează că urșii își fac apariția, tot mai des, inclusiv pe traseul Brașov – Tâmpa, o zonă frecventată de mii de turiști, scrie Fanatik.
Răzvan de la Jurnal Montan a vorbit pentru Newsweek România despre activitate intensificată a urșilor pe traseele de drumeție (traseul cu triunghi albastru spre Treptele lui Gabony si sub telecabina Tampa) și pe cele de biciclete de pe Tâmpa:
„Acum două săptămâni am găsit urme de urs pe unul dintre traseele care urcă spre inscripție (Brașov n.red), iar ieri (miercuri 21 august 2024) am descoperit noi excremente de urs pe acest traseu. Sus pe Tâmpa, o familie a văzut un pui de urs pe un traseu diferit de al meu, iar asta înseamnă că mai mult ca sigur ursoaica se afla prin preajmă, iar asta e foarte periculos.
Evitați drumețiile spre și dinspre Varful Tampa pe timp de noapte, atunci când ursii sunt mai activi decât în timpul zilei. Aceștia, cel mai probabil, vin din zona Răcădău și din pădurile de pe lângă Postăvaru”, a declarat Răzvan, membru al Vertical Xplore și Jurnal Montan.