Un pensionar a leșinat când a văzut decizia de recalculare. „Mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800”

Last Updated on august 21, 2024 Un pensionar a leșinat când a văzut decizia de recalculare. „Mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800” 1

Mulți pensionari nervoși în aceste zile, care se plâng că au gasit erori de scriere ori că, pensiile n-au fost majorate corect. Unii dintre seniori sunt hotărâți să-și caute dreptatea în instanță.

Sunt afectați în special cei care au avut stagii de cotizare mai mici deși au lucrat o viață în condiții grele de muncă. Vorbim despre foștii mineri, CFR-iști, petroliști, siderurgiști. Unii dintre ei au fost șocați când a ajuns poștașul cu decizia de recalculare. Așa a pățit și un fost mecanic de tren, care povestește că a leșinat când a văzut decizia.

Vasile Apătroaiei – pensionar, la Digi 24: Mi-era rău, am leșinat când mi-a venit asta ieri. Am fost fochist, la 18 ani dădeam cu lopata la locomotiva cu aburi. Am lucrat numai pe locomotivă, vreo 2 ani și ceva, 3 ani am avut condiții normale, am ieșit la pensie. E posibil domnule așa ceva? S-a muncit corect și munca, știți, în condiții grele. Și uite: mi-a adus pensia de la 7.300 la 4.800. E posibil așa? Uite, uitați-vă aici: nu e nimic. E posibil așa ceva?

Rodrigo Maxim – președinte Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători: La cei care sunt în condiții de muncă speciale, cum sunt mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutori și mecanicii instructori, aceștia pierd. Se elimină indicele de corecție, acel indice de corecție era aplicat punctajului mediu anual și creștea cu 10- 20-30%, acel punctaj mediu anual în funcție de anul în care s-a ieșit la pensii și de coeficientul de corecție care era în anul respectiv. Scoțându-l, eliminându-l automat rezultă pensii mai mici după recalculare.

În aceleași condiții au fost taxați și minerii. Cei care au lucrat în subteran erau declarați cu un stagiu de cotizare complet după 20 de ani de muncă. După noua recalculare, ei au fost declarați cu un stagiu de cotizare incomplet, motiv pentru care noua pensie a fost calculată chiar și la jumătate.

Constantin Crețan – președinte Federația Națională a Muncii: Casele de pensii i-au păcălit pe mineri și energeticieni și suntem în instanțele de judecată. Când fac calculație la pensie, fac reducerea de acei ani, respectiv 13 și 15 ani pentru cei de la subteran, calculul și la cuantumul pensiei. Avem oameni care au pensiile foarte, foarte mici, diminuate la jumate tocmai datorită acestei chestiuni.

Pensionară, la Stirile Pro Tv: „Mai puțin, mamă! Uită-te cât am: 22 de ani, 11 luni și 11 zile și o pensie de 1.101”.
Cu decizia nouă dar și cu documentele vechi la ei, mulți pensionari considera că majorarea nu a fost făcută corect.
Pensionar: „La punctele de stabilitate acordate mi-au luat în calcul numai 7 ani și 8 luni din 19 ani, care sunt peste 25, care toți trebuiau să intre la stabilitate. Cred că la momentul tipăririi au luat altceva”.

Pensionară: „Mă plimbă de la Ana la Caiafa. De aici îmi spune să mă duc în Vitan. În Vitan am fost îmi spune acum să vin aici. Am venit aici, îmi spune să mă duc în Vitan. Din 1979 am accident de muncă, două operații și stau în 1200 de lei, ca să vă bateți joc de mine”.
Pensionar: „De jumătate de an, ne înnebunesc la cap că stau la fiecare dosar, se ia filă cu filă și rezolvă problemă. Încă o recalculare la recalculare la recalculare, până la următoarele alegeri. E rușinos, ca să nu spun că e mizerabil”.

O adeverinţă de vechime ajunge la 2.700 de lei, fără TVA, acuză BNS
Blocul Naţional Sindical (BNS) lansează prin intermediul unui comunicat de presă „un apel public către Arhivele Naţionale ale României pentru a iniţia de urgenţă consultări cu operatorii economici autorizaţi, în vederea stabilirii unor tarife accesibile pentru accesarea serviciile de arhivare destinate pensionarilor din sistemul public de pensii”, scrie RTV.

Potrivit comunicatului, începând cu 1 septembrie 2024, va intra în vigoare Legea nr. 360/2023, care le permite pensionarilor recalcularea pensiilor pe baza veniturilor brute realizate de-a lungul activităţii desfăşurate. În acest context, BNS atrage atenţia că tarifele actuale, stabilite prin Ordinul nr. 299/2023 al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, sunt mult prea ridicate şi depăşesc posibilităţile financiare ale pensionarilor, în special ale celor cu pensii minime sau medii.

În plus, conform noilor dispoziţii introduse prin Legea nr. 237/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 22 iulie 2024, competenţa de a stabili anual limitele maxime ale tarifelor pentru serviciile arhivistice prestate de operatorii economici autorizaţi revine acum Arhivelor Naţionale ale României. Prin urmare, această schimbare legislativă oferă Arhivelor Naţionale responsabilitatea directă de a negocia şi stabili tarife care să fie echitabile şi accesibile, ţinând cont de situaţia social-economică a categoriilor vulnerabile, cum sunt pensionarii,mai susţine BNS.

Sindicaliştii consideră că este „inacceptabil ca pensionarii din România, care deja se confruntă cu dificultăţi economice, să fie împiedicaţi să îşi valorifice drepturile legale din cauza unor tarife uriaşe pentru eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor”.

De exemplu, tariful pentru obţinerea unei adeverinţe cu veniturile realizate pe o perioadă de 25 de ani poate depăşi 2.800 lei fără TVA (tarif administrativ fix = 101 lei, tarif cercetare 81 lei /an x 25 ani=2.025 lei, tarif eliberare certificat venituri = 27 lei/an x 25 ani= 675 lei, Total = 2.801 lei fără TVA). Această sumă este inaccesibilă pentru majoritatea pensionarilor. Cei mai afectaţi vor fi însă, pensionarii care câştigă doar pensia minimă socială de 1.283 lei.

Concret, peste 1,1 milioane de români vor fi puşi într-o situaţie extrem de dificilă întrucât situaţia financiară în care se află nu le permite să facă demersurile necesare pentru obţinerea adeverinţelor de vechime. Aceste costuri exorbitante nu doar că le vor îngreuna accesul la recalcularea pensiilor, dar vor submina şi dreptul constituţional al vârstnicilor români la un trai decent! Dacă 1 din 5 pensionari ar plăti această sumă medie pentru accesarea documentelor de vechime discutăm la nivel naţional de o afacere de jumătate de miliard de euro”, scrie în comunicatul de presă.

Ca urmare, Blocul Naţional Sindical solicită Arhivelor Naţionale „să prioritizeze această problemă şi să negocieze noile tarife cu operatorii economici autorizaţi la un nivel corect, care să asigure acoperirea costurilor pentru companiile-administrator de arhivă, dar şi un nivel suportabil pentru pensionari”.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Oana Roman, la casa Regelui Charles din Viscri, Brașov: „Mă îndoiesc că stă fix în camera asta”

Next Story

Concerte cu Andra, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Smiley, Andia, Grasu XXL, Puya, Mario Fresh și Guess Who la festivalul din Pădurea Șopa. Intrarea este gratuită