Pompierii români, conduși de un brașovean, intervin în Grecia pentru stingerea unui incendiu major în regiunea Attica

Last Updated on august 12, 2024 Pompierii români, conduși de un brașovean, intervin în Grecia pentru stingerea unui incendiu major în regiunea Attica 1

Acțiunile pompierilor români din Grecia aflați sub conducerea domnului Lt.col. David Valeriu, prim adjunct al inspectorului șef al ISU Braşov, au continuat și pe timpul nopții. Modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetație uscată și pădure, scrie brasov.net.

Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure acţionează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetaţie uscată şi pădure. Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitaţiilor, umidităţii reduse şi vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafeţe considerabile.

Focarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar, în unele situaţii, incendiile au cuprins şi locuinţe. Având în vedere riscul existent, autorităţile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcţia de propagare a flăcărilor şi a fumului”, precizează IGSU.

Misiunile pompierilor români au constat în protejarea şi stingerea locuinţelor, precum şi în limitarea incendiilor de vegetaţie. Astfel, pompierii români au acţionat neîntrerupt, pe toată durata nopţii, cu 3 maşini de stingere incendii de pădure, 1 maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum şi 1 cisternă de 30.000 l.

”Activarea şi operaţionalizarea modulului naţional specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni. Prognoza de risc pentru astăzi rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităţilor elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecţie Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceştia, arată că zona în care modulul îşi desfăşoară activitatea este încadrată la acelaşi nivel de risc”, precizează IGSU, conform Digi 24.

Doi pompieri buzoieni care se întorceau spre casă le-au sărit în ajutor colegilor din Brașov care interveneau la un incendiu de proporții: „Deși epuizați de activitatea din zilele precedente, nu au putut să ignore pericolul evident”
Doi pompieri buzoieni au fost apreciați pentru gestul lor de a le da o mână de ajutor colegilor de la Brașov, la un incendiu izbucnit zilele trecute în localitatea Bod, unde a fost nevoie de o mobilizare mare de forțe de intervenție. Cei doi se întorceau acasă, după ce au participat la un curs. Nu au ezitat să se implice.

Pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină la un incendiu de proporții în localitatea Bod. Situația a fost atât de gravă încât a necesitat intervenția rapidă și coordonată a mai multor echipaje și suplimentarea cu autospeciale.

„În timp ce se deplasau spre casă după un curs istovitor de salvare a animalelor din medii ostile organizat în municipiul Făgăraș, doi pompieri din cadrul ISU Buzău au observat fumul gros care se ridica din Bod.

Deși epuizați de activitatea din zilele precedente, nu au putut să ignore pericolul evident și au decis să se alăture intervenției. Fără a sta pe gânduri, aceștia și-au îmbrăcat costumele de protecție pe care le aveau în portbagajul mașinii de serviciu, echipându-se în grabă pentru a putea ajuta cât mai rapid. La fața locului, pompierii din Brașov le-au pus la dispoziție aparate de respirat pentru a putea intra în lupta cu flăcările, care se extindeau cu rapiditate.

Împreună cu colegii lor din Brașov, cei doi pompieri buzoieni au luptat neobositcu flăcările timp de câteva ore, cot la cot cu pompierii brașoveni.

În ciuda oboselii acumulate, au dat dovadă de un profesionalism și un devotament deosebit, punând siguranța oamenilor și a bunurilor acestora pe primul loc.

Din păcate, dedicarea unuia dintre pompieri a venit cu un preț personal: fiul său avea un meci important în aceeași zi, meci la care tatăl nu a putut asista din cauza intervenției prelungite. Deși a pierdut ocazia de a fi alături de fiul său, pompierul a rămas fidel misiunii sale de a proteja viețile și bunurile cetățenilor, contribuind semnificativ la stingerea incendiului și prevenind o tragedie și mai mare.

Această întâmplare subliniază încă o dată fidelitatea față de jurământul depus, dar și spiritul de solidaritate și sacrificiu al pompierilor, care, indiferent de circumstanțe, nu ezită să răspundă chemării datoriei, chiar și în cele mai dificile momente personale.

𝑨𝒍𝒆𝒙𝒂𝒏𝒅𝒓𝒖 𝒔̦𝒊 𝑰𝒐𝒏𝒖𝒕̦, 𝒂𝒕̦𝒊 𝒅𝒆𝒎𝒐𝒏𝒔𝒕𝒓𝒂𝒕 𝒊̂𝒏𝒄𝒂̆ 𝒐 𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒊𝒎𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒗𝒐𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒄𝒂𝒓𝒂𝒄𝒕𝒆𝒓𝒊𝒔𝒕𝒊𝒄 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂̆𝒓𝒖𝒊 𝒔𝒂𝒍𝒗𝒂𝒕𝒐𝒓.

𝑽𝒂̆ 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒎 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏𝒖𝒍 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊𝒕 𝒊̂𝒏 𝒍𝒖𝒑𝒕𝒂 𝒄𝒖 𝒇𝒍𝒂̆𝒄𝒂̆𝒓𝒊𝒍𝒆! 𝑵𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒍𝒊𝒏𝒂̆𝒎 𝒊̂𝒏 𝒇𝒂𝒕̦𝒂 𝒗𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆”, au transmis reprezentanții ISU Brașov, conform Biz Brasov.

Advertisements
Previous Story

Accidentul cu 5 tineri morți produs de un șofer care avea permis de câteva luni și urma să aibă un copil în curând

Next Story

Parada medievală la MedFest 2024 Făgăraș. Scenete medievale, spectacole de foc. Programul evenimentului