Pentru că este nevăzătoare. O brașoveancă pensionară a pierdut 2.100 de lei la recalculare

Last Updated on august 23, 2024 Pentru că este nevăzătoare. O brașoveancă pensionară a pierdut 2.100 de lei la recalculare 1

Guvernul este acuzat că a tăiat pensiile nevăzătorilor din România, chiar și cu 80%. Chiar dacă cuantumul primit nu scade propriu-zis, pensiile vor rămâne înghețate la actualul nivel, deoarece nu vor mai fi majorate cu inflația, chiar și câțiva ani la rând. Trist este că pensiile speciale nu sujnt tăiate, ele chiar cresc cu sume considerabile.

O cititoare myTEX.ro a adus în atenție faptul că „marea recalculare” a pensiilor afectează grav o întreagă categorie socială: persoanele cu deficiențe de vedere retrase deja din activitate, ca și pe viitorii pensionari pentru limită de vârstă din rândul celor cu astfel de dizabilitate.

Pensiile noastre – atenție! nu de invaliditate, ci de limită de vârstă – scad cu cel puțin 60%. Noua lege și deciziile pe care le-am primit ignoră faptul că în cazul persoanelor nevăzătoare stagiul complet de cotizare este de o treime, adică 11 ani și opt luni, nu 35 de ani, și astfel contributivitatea noastră e considerată chiar zero”, a transmis brașoveanca.

Astfel, Asociația Nevăzătorilor din România și mai multe alte asociații de nevăzători din țară reclamă că pensiile persoanelor cu deficiențe de vedere scad și cu procente care ajung și până la 60-80%, din cauza recalculării pe baza noii legi. Această schimbare este considerată „revoltătoare și inacceptabilă” de către reprezentanții asociației, care explică faptul că formula de calcul al pensiilor, deși recunoaște statutul special al persoanelor cu dizabilități vizuale, nu reflectă în mod adecvat această particularitate.

Drept urmare, persoanele nevăzătoare anunță proteste împotriva prevederilor noii legi a pensiilor.
Conform instituirii noii formule de calcul al pensiilor, bazate pe principiul contributivităţii, persoanele cu deficienţă vizuală care se vor pensiona după data intrării în vigoare a legii (legea 360/2023, de la 1 septembrie 2024), vor avea pensii semnificativ mai mici faţă de cei care s-au pensionat înainte, beneficiind de prevederile Legii nr. 263/2010.

De asemenea, cei care au deja o decizie de pensionare vor fi la fel de mult afectaţi, pensiile lor fiind îngheţate la nivelul cuantumului lunii august 2024. Acest cuantum se va menţine conform noii legi, până când cuantumul pensiei recalculate va ajunge la nivelul pensiei actuale aflate în plată”, transmite Asociația Nevăzătorilor din România, printr-un comunicat, conform Biz Brasov.

Economistul Bogdan Glavan: „Practic, dacă în urma recalculării ți-a scăzut pensia cu 25%, atunci de la 1 ianuarie 2025 vei rămâne tot cu pensia actuală, deși restul pensionarilor vor primi o indexare de aproximativ 14%. Asta se întâmplă deoarece pensie recalculată și mai mică cu 25% nu are cum să ajungă prin indexarea cu 14% măcar la nivelul celei aflate acum în plată – va ajunge cam la 85% din nivelul ei – deci tot aceasta în plată va rămâne în vigoare.

După care, de la 1 ianuarie 2026, pensionarii respectivi iar nu vor primi nimic, deoarece pensia lor recalculată (de 85% din pensia actuală), chiar în urma indexării cu 10% (cât va fi rata inflației + 1/2 din creșterea salariului real), va ajunge la 94% din nivelul pensiei actuale, deci tot aceasta va rămâne în vigoare.

Abia de la 1 ianuarie 2027 sunt șanse ca, în urma indexării, să presupunem tot cu 10%, pensia lor recalculată să ajungă la 103% din nivelul celei actuale (94 x 1.1), deci să primească o majorare ridicolă de 3%.
Așadar, pentru 800 000 de români pensiile vor fi tăiate de facto în următorii ani, pentru unii mai mult, pentru alții mai puțin, de la caz la caz.

Eu cred că pensionarii pricep calculul ăsta.
Da, tăierea pensiilor este neconstituțională, dar doar tăierea oficială 😉 Tăierea neoficială, prin inflație, este legală, fiindcă legile economiei sunt diferite de legea pensiilor sau de Constituție”

Previous Story

Camioanele produse la Brașov: Aproape 13.000 de camioane în „anul de glorie” 1989

Next Story

Brașov,. Se oprește apa pe mai multe străzi din oraș