Pensionar din Brașov păcălit de un individ imediat ce a scos banii din bancomat

Last Updated on august 19, 2024 Pensionar din Brașov păcălit de un individ imediat ce a scos banii din bancomat 1

Un pensionar din Brașov a fost păcălit de un escroc imediat ce a scos banii din bancomat. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită de comiterea faptei în stare de reținere, după ce aceasta ar fi sustras o sumă de bani unei persoane în vârstă.

La data de 8 august a.c., Poliția Brașov a fost sesizată de către o persoană, în vărstă de 77 de ani, care semnala faptul că, după ce ar fi efectuat o tranzancție la un bancomat din oraș, ar fi fost abordată de o persoană necunoscută și care, într-un moment de neatenție, i-ar fi sustras o parte din banii extrași.

Astfel, față de cele sesizate de persoana păgubită, polițiștii au efectuat investigații pentru a-l identifica pe bărbatul reclamat, dar și pentru ca persoana în vârstă să își recupereze prejudiciului semnalat.

Cum a fost păcălită victima

Cercetările au arătat  că, la data sesizării, imediat după ce a fost afectuată tranzacția bancară, persoana în vârstă ar fi fost abordată de un bărbat, care, sub pretextul că bătrânului i-ar fi căzut o bancnotă, i-a solicitat să numere banii extrași din bancomat. În accest context, profitând de vulnerabilitatea și neatenția acestuia, persoana bănuită i-ar fi sustras suma de 800 de lei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea, citat de mytex.ro.

Ancheta efectuată de polițiști a condus la identificarea suspectului: un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Înn baza unui mandat de aducere, emis de către organele judiciare, bărbatul a fost adus din localitatea de domiciliu la Secția 1 Poliție Brașov, unde, după prezentarea materialului probator, s-a dispus și reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, conform newsbv.ro.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

Previous Story

Un tată și bebelușul lui, la un pas să fie spulberați de un BMW, pe trotuar

Next Story

Un brașovean, despre bacșișul în restaurante. „Au crescut banii în copaci în 2024 sau ce se întâmplă?”