Last Updated on august 12, 2024
Un nou festival medieval va avea loc, de această dată, la Făgăraș. În weekend-ul 23-25 august 2024, la Făgăraş va avea loc o nouă ediţie a festivalului medieval MedFest. În Cetatea vor ajunge ordine cavalereşti, care vor da lupte spectaculoase pentru onoare și glorie. Vor fi domniţe şi cavaleri îmbrăcați în costume de epocă și cu atitudinea personajelor din Evul Mediu. Se vor juca scenete medievale şi vor fi spectacole de foc.
Cu o cetate medievală renovată, nu se putea ca Făgărașul să nu aibă și propriul festival medieval. Anul trecut, de exemplu, la festival au luat parte 5 ordine cavalerești, care au însumat 125 de cavaleri, şi 3 trupe de teatru. În Cetate şi în jurul ei au fost întinse tabere, s-au auzit concerte, au fost demonstraţii de luptă, ateliere interactive cu publicul, dueluri, jocuri cu foc, scrie Salut Fagaras.
Făgărășenii pasionați de evenimente medievale obișnuiau să meargă la Sighișoara, la Hunedoara sau la Târgu Mureș pentru a lua parte la festivaluri cu specific medieval. De trei ani au propriul festival la Cetatea Făgăraș, o cetate care a trecut timp de doi ani prin renovări majore.
Lucrările de restaurare au costat aproximativ 6,5 milioane de euro. Cetatea Făgăraș este singura din România care are un pod ce se poate ridica deasupra șanțului de apărare.
Festivalul MedFest nu are bilet de intrare, toată lumea – localnici sau turişti – poate participa gratuit.
Programul festivalului, conform Buna Ziua Fagaras:
Vineri, 23 august
12:00 – 18:00 – Instalarea taberei medievale (Ordinul Cavalerilor de Muhlbach, Paladinii de Terra Medies, Asociația Castelul din Carpați Deva, Ordinul Cavalerilor Lup Tg.Mures, Străjerii Cetății Bistrița, Ignis Vultus Iași, Asociația Losonczy Istvan Timișoara, Arcașii Făgărășeni, Asociația Culturală Bistrița Medievală, Societas Falconis, Truverii, Peregrinii)
18:00 – 18:30 – Parada medievală (Garda Cetății Făgăraș, Ordinul Cavalerilor de Muhlbach, Paladinii de Terra Medies, Asociația Castelul din Carpați Deva, Ordinul Cavalerilor Lup Tg.Mures, Străjerii Cetății Bistrița, Ignis Vultus Iași, Asociația Losonczy Istvan Timișoara, Arcașii Făgărășeni, Asociația Culturală Bistrița Medievală, Societas Falconis, Truverii, Peregrinii, Trupa Redivivus)
18:45 – 22:00 – Activități interactive cu publicul în tabăra medievală (prezentări de arme, prezentări de costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, broderie, dansuri medievale, pedepse medievale, animație, zbor demonstrativ cu păsări de pradă)
În jurul orei 19:00 – zbor demonstrativ cu păsări de pradă (latura de nord – zona casei de bilete)
Program la scenă – Curtea interioară
18:00 – 18:20 – Concert de pian – Carmina AMARIEI
18:30 – 19:30 – Orchestra CASTELANII Brașov – concert lecție de muzică clasică pentru copii
19:30 – 19:50 – Concert de pian – Rareș ȘERBAN
20:00 – 20:40 – Trupa REDIVIVUS – Parada costumelor de epocă, muzică medievală
20:40 – 21:30 – Concert muzică medievală trupa PEREGRINII
21:40 – 22:20 – Spectacol de lumini ORDINUL CAVALERILOR LUP
22:30 – 23:00 – Spectacol JONGLERII CU FOC – Trupa SIRIUS Bistrița
Sâmbătă, 24 august
10:00 – 22:00 – Activități interactive cu publicul în tabăra medievală (prezentări de arme, prezentări de costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, broderie, metal, lemn, dansuri medievale, pedepse medievale, animație, zbor demonstrativ cu păsări de pradă)
11:00 – Teatrul ”Ion Creangă” București – Spectacolul de teatru pentru copii ”Amintiri din copilărie”
12:00 – Ceremonialul Gărzii Cetății Făgărașului
17:00 – 17:50 – Teatrul Gong Sibiu – Spectacolul de teatru pentru copii “Sarea-n bucate”
18:00 – 18:30 – Parada medievală (Garda Cetății Făgăraș, Ordinul Cavalerilor de Muhlbach, Paladinii de Terra Medies Asociația Castelul din Carpați Deva, Ordinul Cavalerilor Lup Tg.Mures, Străjerii Cetății Bistrița, Ignis Vultus Iași, Asociația Losonczy Istvan Timișoara, Arcașii Făgărășeni, Asociația Culturală Bistrița Medievală, Societas Falconis Sibiu, grupul Truverii, trupa Peregrinii, Trupa Redivivus)
În jurul orei 19:00 – zbor demonstrativ cu păsări de pradă (latura de nord – zona casei de bilete)
Program la scenă – Curtea interioară
18:00 – 18:30 – SUFLET DE COPIL – muzică folk
18:30 – 19:00 – Spectacol dansuri medievale FORMAȚIA NOSA
19:00 – 19:50 – Teatrul GONG Sibiu – Spectacolul de teatru pentru copii ”Sarea-n bucate”
20:00 – 20:40 – Trupa REDIVIVUS – Parada a costumelor de epocă, muzică medievală
20:50 – 21:40 – Concert de muzică medievală grupul TRUVERII
21:40 – 22:30 – Concert trupa PEREGRINII
22:20 – 23:00 – Spectacol cu foc PALADINII DE TERRA MEDIES
Duminică, 25 august
10:00 – 14:00 – Activități interactive cu publicul în tabăra medievală (prezentări de arme, prezentări de costume, lupte demonstrative, farse medievale, ateliere creative cu lucru în piele, broderie, metal, lemn, dansuri medievale, pedepse medievale, animație)
Program la scenă – Curtea interioară
11:00 – 11:30 – Spectacol dansuri medievale FORMATIA NOSA
11:30 – 12:30 – Spectacole commedia dell’arte – Străjerii Cetății Bistrița
12:30 – 13:00 – Spectacol pentru copii LEGENDA CAVALERULUI LUP – ORDINUL CAVALERILOR LUP