Last Updated on august 21, 2024
Oana Roman s-a întors dezamăgită de la casa Regelui Charles din Viscri. Ca orice alt turist, vedeta a plătit un bilet de intrare, iar în baza acestuia a putut vizita casa regelui, intrând în fiecare cameră.
„Am ajuns și la Viscri. E drăguț, dar sincer, nu m-a dat pe spate. Am venit și la „casa” Regelui Charles.
E cu intrare cu bilet ca la muzeu. Aici scrie că e apartamentul Regelui, dar mă îndoiesc că el chiar stă fix în camera asta când vine aici sau când venea”, a mai scris vedeta pe Instagram, conform playtech.ro.
Din 2006, de când a achiziționat respectiva casă, Regele Charles a investit bani, prin fundația sa, în restaurarea locuinței, care nu a fost doar o investiție personală, ci și un exemplu de conservare a patrimoniului cultural și arhitectural, care a inspirat comunitatea locală și a atras atenția internațională.
Regele Charles al III-lea a jucat un rol esențial în promovarea satului Viscri, transformând această mică așezare din Transilvania într-o destinație turistică de renume internațional.
Viscri, un sat săsesc cu o istorie îndelungată și o arhitectură tradițională bine păstrată, a captat atenția Regelui încă din anii ’90, când a început să viziteze România în mod regulat.
Atras de peisajele pitorești și de autenticitatea vieții rurale din Viscri, Regele Charles a decis să achiziționeze o proprietate în sat, pe care a restaurat-o cu grijă, respectând arhitectura și metodele tradiționale locale.
Cele mai bune opțiuni de cazare în Brașov, având în vedere amplasarea, facilitățile, priveliștea și dotările dedicate copiilor
Residence Hirscher
Residence Hirscher te așteaptă într-un cadru natural de vis, chiar la poalele Muntelui Tâmpa, în inima orașului vechi. Diminețile tale pot începe cu un mic dejun delicios, pe care îl poți savura fie în restaurant, fie în intimitatea camerei tale, scrie antena3.ro.
Nani Nani
Poți alege un hotel în Brașov amplasat chiar în inima orașului istoric, în imediată apropiere a Bisericii Negre și a unor restaurante excepționale. Nani Nani Boutique este dotat cu toate facilitățile moderne de care ai nevoie.
Camere cu vederi panoramice
Vrei să te relaxezi în concediu, să citești o carte pe terasă sau să savurezi un pahar de prosecco alături de cei dragi? În cazul acesta, te poți orienta către cazările cu vederi panoramice, fie apartamente, fie hoteluri.
Koa Talida House
Koa – Talida House este ideală pentru cei care caută relaxare în mijlocul unor priveliști spectaculoase. Acest apartament spațios oferă, pe lângă camerele elegante și confortabile și băile moderne, un balcon privat cu vedere la munte și o bucătărie complet echipată. Facilitățile includ parcare gratuită, Wi-Fi și o zonă de picnic exclusivă, perfectă pentru relaxare în natură.
Long Street Hotel
Dacă vrei să te bucuri de priveliști superbe spre Munții Tâmpa și Postăvaru, Long Street Hotel este o alegere excelentă, în apropierea Centrului Vechi. Camerele confortabile, dotate cu minibar și televizor cu ecran plat, îți oferă tot ce ai nevoie pentru a te relaxa după o zi de explorat Brașovul.
Locații prielnice familiilor cu copii mici
Când călătorești cu copiii, prioritățile se schimbă. Cazările potrivite trebuie să aibă spații de joacă pentru cei mici și camere pentru familie. Iată cele mai apreciate cazări prietenoase cu copiii.
Koa Sunset Penthouse
Situat la mai puțin de 5 km de Piața Sfatului, acest apartament este spațios și confortabil, cu 3 dormitoare elegante și un living generos. Este dotat cu televizor cu ecran plat și canale prin cablu, o bucătărie complet echipată, 2 băi cu duș și cadă cu hidromasaj. Cei mici își vor putea petrece o bună parte din timp la locul de joacă din cadrul proprietății.
Casa Cranta
Pensiunea Casa Cranta, amplasată în inima Brașovului, are camere de familie confortabile, ce vor asigura confortul familiilor cu copii. De asemenea, în fiecare dimineață veți putea începe ziua cu un mic dejun gustos, fie tip bufet, fie à la carte, preparat cu ingrediente proaspete.
Cazări cu facilități pentru relaxare
Weekendurile romantice alături de persoana iubită le poți petrece într-un cadru mirific, între munți, la una dintre următoarele vile dotate cu jacuzzi, piscină interioară, saună sau ciubăr.
Vilele Pinul și Mesteacănul
Situate în inima Poienii Brașov, vilele Pinul și Mesteacănul îți oferă atât priveliști panoramice impresionante ale munților, cât și experiențe de relaxare memorabile, datorită piscinei încălzite și acoperite, saunelor și jacuzzi-ului.
Camerele spațioase și luminoase au zone de relaxare, iar vilele sunt dotate cu o bucătărie complet utilată
Roots Villa
Situate într-un cartier liniștit la marginea Brașovului, vilele Roots sunt amenajate identic și concepute pentru relaxare. Aici te poți bucura de o serie de facilități excelente, inclusiv saună, ciubar, ping-pong și biliard. Fanii jocurilor video vor aprecia disponibilitatea unui PlayStation 5 în vilă. Pentru cei mici, există un loc de joacă sigur și distractiv, iar terenul de sport este perfect pentru activități în aer liber.