Concert Horia Brenciu la Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”. Programul evenimentului

Last Updated on august 21, 2024 Concert Horia Brenciu la Festivalul "Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara". Programul evenimentului 1

În perioada 23–25 august are loc Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”. Programul festivalului include un program complex desfăşurat în centrul localităţii în apropiere de Biserica Evanghelică şi în Cetatea Feldioara, cu nenumărate momente deosebite – Parada Cavalerilor care ne vor aduce mai aproape atmosfera perioadei medievale, prezenţa meșterilor și artizanilor ȋn curtea Bisericii Evanghelice – “Artă şi Tradiţie la Feldioara”, precum și trei seri de spectacol susţinut pe scenă de tinerele talente locale şi invitaţi deosebiţi care ne promit un program de excepţie.

Festivalul, înscris iniţial în proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în Comuna Feldioara”, face parte din strategia şi programul de valorificare a tradiţiilor şi istoriei locale, program elaborat de Primăria Feldioara, cu scopul dezvoltării turistice şi promovării Cetăţii Feldioara, fiind susţinut de la bugetul local şi cu sprijinul partenerilor noştri. Valoarea evenimentului creşte de la o ediţie la alta, prin implicarea oamenilor care rezonează cu povestea noastră şi prin alăturarea unor parteneri de nădejde, toate spre încântarea localnicilor şi a turiştilor care aleg să ne viziteze la acest sfârşit de vară, scrie Radio Romania Brasov.

Vineri, 23 august
Centrul localităţii – Scenă
17:00 Deschiderea evenimentului
Fanfara de Juniori Feldioara
Coordonator Matthias Roos
17:40 Clasa de dansuri populare a Secţiei externe Feldioara – Şcoala Populară de Arte şi Meserii „T. Brediceanu” Braşov – Profesor Mădălina Cherciu
18:15 Corina şi George Nica
19:00 Hoinarii Pietrei Craiului
19:45 Iulia Caraiman
20:30 Piticu
Prezintă Claudia Miriţescu

Sâmbătă, 24 august
Centrul localităţii – Scenă
Cetatea Marienburg – Feldioara
14:00 Parada Cavalerilor
15:00 Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis – Activităţi interactive: mȃnuire de arme şi prezentare armuri
16:00 Spectacol cu elevii Liceului „Petru Rareş” Feldioara și tinere talente din judeţul Brașov
Andreea Cristea și elevii Clubului de Arte „Findmusic” Brașov
Grupul Viva la Musica
Coordonator profesor Claudia Miriţescu
18:00 Concert de muzică medievală cu Toboşarii din Asserculis
19:00 Focul Viu
20:00 Recital extraordinar COMPACT
21:00 Magia luminii – Spectacol de jonglerie şi foc
Prezintă Claudia Miriţescu
10:00 – 20:00

Expoziţii şi ateliere
Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis
Cronicile Culinare ale Transilvaniei: expoziţii, povestiri, degustări şi invitaţi din cetăţile vecine: Codlea, Făgăraş şi Râşnov
10:00 – 14:00
Șezătoare şi Atelier cusături tradiţionale și dantelă frivolité cu Violeta Karmen Roman
11:00 – 12:00
Atelier percuţie tobe şi ritmuri
12:00 – 12:30
Prâslea Cavaler – Spectacol de teatru interactiv pentru copii
14:00 – 15:30
Atelier împletituri medievale cu Gabriela Bularca
16:00 – 17:30
Atelier – Modelaj ȋn lut cu Petronel Stanciu
14:00 – 18:00
Atelier sculptură cu tâmplarul Sorin Clinciu şi Atelier fierărie cu Hans Klein
17:00 – 17:30
Commedia dell’arte – Gâsca şi scrisorile

Duminică, 25 august
Centrul localităţii – Scenă
Cetatea Marienburg – Feldioara
13:00 Parada Cavalerilor
14:00 Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis – Activităţi interactive: mȃnuire de arme şi prezentare armuri
16:00 Clasa de dansuri populare a Secţiei externe Feldioara – Şcoala Populară de Arte şi Meserii „T. Brediceanu” Braşov – Profesor Mădălina Cherciu
Atelier de dans „Braşoveanca”
16:30 Andreea Cristea și elevii Clubului de Arte „Findmusic” Brașov
17:15 Ansamblul folcloric Plaiurile Dumbrăviţei
18:00 Recital Gheorghe Sorea
18:30 Ansamblul Folcloric Junii Ţării Bârsei
19:30 Alexxa & Daria Rotaru & Darius Moisa
20:30 Recital Claudia Miriţescu
21:00 Concert Extraordinar
HORIA BRENCIU
22:00 Spectacol de artificii
Prezintă: Claudia Miriţescu
10:00 – 20:00
Expoziţii şi ateliere
Animaţie medievală cu Mercenarii din Asserculis
Cronicile Culinare ale Transilvaniei: expoziţii, povestiri, degustări şi invitaţi din cetăţile vecine: Codlea, Făgăraş şi Râşnov
10:00-16:00

Atelier Modelaj ȋn lut cu Petrică Buhnici, artist plastic
11:00 – 12:00 Atelier percuţie, tobe şi ritmuri
12:00 – 12:30 Prâslea Cavaler – Spectacol de teatru interactiv pentru copii
14:00 – 15:30 Atelier Pictură tradiţională pe lemn cu Iustina Ştefan
16:00 – 17:30 Atelier de împâslit cu Oana Calcea
14:00 – 18:00 Atelier sculptură cu tâmplarul Sorin Clinciu şi Atelier fierărie cu Hans Klein
17:00 -17:30 Commedia dell’arte – Gâsca şi scrisorile
18:00 – 18:30 Spectacol percuţie, tobe şi ritmuri

ARTĂ ŞI TRADIŢIE LA FELDIOARA
24 – 25 august 2024, 13:00 – 20:00
Curtea Bisericii Evanghelice
Meşteri şi artizani locali şi invitaţii lor
Grupul ARTIZANAT din Braşov: Ionela Bran – Costume populare, Oana Calcea – Prelucrarea lânii, Iustina Ştefan – Pictură pe lemn
Casa Artelor Tradiţionale Codlea – Petronel Stanciu – Ceramică

Rodica Bătrâneanu, Mihaela Chmara, Mădălina Doca, Adriana Gal – Obiecte decorative, Iulia Perdivară – Obiecte lucrate manual din piele, Ovidiu Nicolaş – Pictură

Concert inedit la Bastionul Țesătorilor
Concert inedit la Bastionul Țesătorilor, miercuri, 21 august. Iubitorii de muzică sunt așteptați, de la ora 18.00, la concertul corului Sélunair, originar din Normandia, Franța, care a mai cântat în Brașov în urmă cu 10 ani, scrie Radio Romania Brasov.

Peste patruzeci de cântăreți amatori vor urca pe scenă și propun un tur al lumii muzicale, cu melodii din repertoriul francofon, ca Aznavour, Trenet sau Stromaé, dar și cu melodii cu influențe jazz, africane și chiar românești.
Intrarea este liberă.

Previous Story

Pasageri, despre Aeroportul Brașov. „Mai bun, funcţional şi mult mai rapid decât cel de la Bucureşti. Cinci stele, din cinci stele, pentru acest aeroport”

Next Story

Trei tineri, epuizați după ce s-au rătăcit în Munții Făgăraș. Salvamont: Nu știau să folosească harta