Brașov. Decathlon deschide astăzi magazinul din cadrul Coresi Shopping Center 

Last Updated on august 8, 2024 Brașov. Decathlon deschide astăzi magazinul din cadrul Coresi Shopping Center  1

Brașovenii vor avea de astăzi o nouă destinație de shopping.  Magazinul Decathlon din cadrul Coresi Shopping Center se va deschide astăzi, 8 august, de la orele 15.00. Practic, este vorba de relocarea magazinului existent, care se află la ieșirea din Brașov spre București.

Magazinul a fost construit și va fi administrat prin intermediul prestatorului de servicii imobiliare Nhood Services România. Magazinul Decathlon Brașov este primul dintre cele 31 de magazine din România care adoptă cel mai recent concept, lansat global de Decathlon în martie 2024. Noua identitate Decathlon, de la logo până la designul interior și expunerea produselor, va fi prezentă și în Brașov, scrie economedia.ro.

Noua configurație a magazinului include un plan de masă circular, primul de acest fel în Decathlon România, asigurând o vizibilitate sporită a produselor din peste 80 de sporturi.

Punctele precum recepția, click and collect, atelierul și cabinele de probă, sunt evidențiate prin culoarea albastru, asigurând o orientare ușoară și rapidă.

Magazinul va îmbina elemente fizice și digitale pentru a facilita explorarea și compararea produselor. Printre serviciile oferite, se numără atelierul pentru întreținerea și repararea produselor, precum și serviciul click and collect pentru ridicarea din magazin a comenzilor plasate online. Totodată în concordanță cu strategia Decathlon de economie circulară în magazin clienții vor regăsi programul Buy Back și produse resigilate. În noua locație din Brașov, Decathlon dispune de o suprafață de vânzare extinsă de 3.820 metri pătrați, comparativ cu cei 2.568 metri pătrați ai vechii locații și case rapide self check-out, ușor de utilizat. Echipa magazinului va fi formată din 70 de angajați, conform Biz Brasov.

Redeschiderea magazinului din Brașov cu noul design aduce o experiență de cumpărături mai dinamică și interactivă. Suntem încântați să le punem la dispoziție clienților noștri un spațiu modern și bine organizat, care să răspundă mai bine nevoilor și așteptărilor lor. Credem că acest nou format va transforma modul în care clienții descoperă și utilizează produsele noastre”, a declarat Daniel Berechet, directorul magazinului Decathlon Brașov.

Magazinele Decathlon includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Tribord, Van Rysel, Kiprun, Solognac etc, dar și altor mărci internaționale. Începând cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta” Fabricat în România”.

Previous Story

Sălile de detenție pentru elevii problemă, din toamnă în școli. Se vor confisca și telefoanele dacă sunt folosite în timpul orelor

Next Story

Concerte Loredana și Agurida Band, Irina Rimes, Vunk și Alina Eremia la Zilele Cristianului