Bărbat prins la Carrefour după ce a schimbat etichetele caserolelor cu carne cu cele ale unor fructe, pentru a plăti mai puțin

Last Updated on august 21, 2024 Bărbat prins la Carrefour după ce a schimbat etichetele caserolelor cu carne cu cele ale unor fructe, pentru a plăti mai puțin 1

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la un magazin Carrefour că a schimbat etichetele caserolelor cu carne cu cele ale unor fructe, pentru a plăti mai puțin

Agentul de pază al supermarketului Carrefour din Suceava a anunțat poliția după ce a prins un bărbat care voia să fure alimente din magazin, scrie Obiectiv de Suceava.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că bărbatul de 37 ani, din satul Gulia – Dohasca, a făcut cumpărături la Carrefour și a modificat etichetele la cinci caserole cu carne, pe care a lipit prețul unor fructe și legume, pentru a plăti mai puțin.

Suprins la casa self-pay
La casele self-pay, bărbatul fost surprins pe către agentul de pază, care a observat că modificase etichetele caserolelor cu carne.
Polițiștii l-au preluat în custodie pe individ, fiind întocmit întocmit dosar penal privind infracțiunea de înșelăciune, scrie Stirile Pro Tv.

Un supermarket din Rahova a introdus curățenie eco de ultimă generație: un stol de vrăbiuțe
Supermarketul Kaufland din cartierul Rahova, de pe strada Mihail Sebastian a introdus noi „ajutoare de curățenie” în magazin: câteva vrăbiuțe care au venit aseară la final de program să ciugulească mălaiul de pe jos la raionul de cereale, conform b365.ro. Pe lângă că e economicoasă și prietenoasă cu mediul, această soluție a stârnit și admirație din partea membrilor grupului de Facebook „Ești din Sectorul 5, dacă…”.

Soluția pentru un magazin mai curat la final de program nu par să fie roboțeii-aspiratoare, ci vrăbiuțele, asta dacă judecăm după imaginile surprinse de o bucureșteancă pe raioanele supermarketului Kaufland Sebastian, din cartierul Rahova al Capitalei. Potrivit acesteia, în jurul orei 22:00, chiar la raionul de cereale, în dreptul unor paleți cu mălai, câteva vrăbiuțe țopăiau de zor și ciuguleau grăunțele care s-au vărsat pe jos.

Imaginile au fost postate pe grupul de Facebook „Ești din Sectorul 5, dacă…” și au strâns zeci de aprecieri și mai multe comentarii din partea unor internauți care și-au exprimat aprecierea și admirația față de adorabilele „ajutoare” de curățenie:

Întrețin și ele curatenia!
Foarte frumos!
Ajutoarele la curățenie! Suflete mici și dragi!!!😍
Vă atașăm mai jos videoclipul pentru a putea vedea cum micuțele păsări profită de lipsa mulțimii de oameni din magazin de la orele serii, aproape de închidere, și își desfășoară în voie „activitatea”, nestingherite și nici deranjate. Totuși, e interesant de gândit cum or fi intrat ele în magazin, oare se petrece des? O fi fost un episod izolat?

Advertisements
Previous Story

Trei tineri, epuizați după ce s-au rătăcit în Munții Făgăraș. Salvamont: Nu știau să folosească harta

Next Story

Brașov. Echipamente de ultimă generație pentru Maternitate. „În total, am cumpărat 12 echipamente medicale noi”