Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. Mircea Fechet: „Unii dintr-un camion descărcau şi băgau într-un aparat de colectare automată”

Last Updated on august 23, 2024 Au furat sacii cu ambalaje pentru a le recicla din nou. Mircea Fechet: „Unii dintr-un camion descărcau şi băgau într-un aparat de colectare automată” 1

Unii nu se mai complică cu adunatul ambalajelor de plastic. S-a ajuns chiar în situaţia în care saci întregi cu ambalaje returnate de clienţi să fie furaţi pentru ca sticlele să fie reciclate din nou. Imaginile au ajuns până în biroul ministrului Mediului.

Unii dintr-un camion descărcau şi băgau într-un aparat de colectare automată. Am discutat cu cei de la RetuRO care ivestighează RVM-ul respectiv. În anul 3, în care vom avea 90% grad de returnare a ambalajelor, cred că numărul acestora în coşul de gunoi va fi unul suficient de mic încât să descurajeze acest fenomen”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, citat de Observator Tv.

RetuRO îi îndeamnă pe comercianți să se asigure că, în momentul predării ambalajelor, transportatorul este autorizat şi că șoferul este al unuia dintre partenerii logistici ai RetuRO.
Am pus carul înaintea boilor. De ce? Pentru că eu sunt obligat de 4-5 ani să colectez separat. Nu fac acest lucru şi încep cu acest program care trebuia să fie un program pilot al colectării separate. Şi ajungem în această situaţie în care persoane cu venituri destul de mici se ocupă de acest RetuRO”, a declarat Dan Trifu, președinte Ecocivica.

În plus, reciclarea se face, în unele magazine din Capitală, doar la voia comerciantului. Iar în sate merge şi mai greu, recunosc autorităţile.
În multe situaţii, deşi acei comercianţi din comunele din România percep garanţia, atunci când clienţii mergeau să-şi recupereze garanţia erau trataţi cu refuzul comerciantului“, a spus Mircea Fechet.

Garda de Mediu, amenzi uriașe în urma controalelor care au vizat Sistemul de Garanţie Returnare
Garda de Mediu a dat foarte multe amenzi în această perioadă comercianților implicați în programul SGR. Foto: Facebook Garda de Mediu
Garda Naţională de Mediu a dat peste 500 de amenzi, în valoare de 2.768.000 lei, în urma controalelor care au vizat Sistemul de Garanţie Returnare. Una dintre amenzi a fost dată administratorului SGR pentru că nu a asigurat preluarea ambalajelor de la punctele de returnare cu o frecvenţă care să nu perturbe buna funcţionare a comercianţilor, scrie Digi 24.

Garda Naţională de Mediu arată, joi, într-o postare pe Facebook, că a desfăşurat, în perioada 5 iulie – 5 august, un control tematic la nivel naţional pentru verificarea implementării şi funcţionării Sistemului de Garanţie Returnare (SGR) la comercianţii care vând produse în ambalaje SGR şi la Administratorul SGR.

Astfel, au fost făcute 3.647 de controale, în urma cărora au fost aplicate 535 de amenzi, în valoare de 2.768.000 lei.
Dintre acestea, pe palierul SGR au fost aplicate 422 de sancţiuni contravenţionale, constând în 293 de avertismente şi 129 de amenzi în valoare de 1.450.000 lei.

Totodată, pentru nerespectarea condiţiilor din actele de reglementare în domeniul protecţiei mediului şi pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul gestiunii deşeurilor, au fost aplicate 113 sancţiuni contravenţionale, constând în 25 de avertismente şi 88 de amenzi, în valoare de 1.318.000 lei.

Advertisements
Previous Story

Brașov,. Se oprește apa pe mai multe străzi din oraș

Next Story

Brașov. Castelul Bran, profit de 4,8 milioane de euro pentru familia Habsburg