Alți doi pompieri brașoveni au plecat în Grecia. ISU Brașov: „Marius și Manuel sunt 2 pompieri cu experiență și mii de intervenții reușite”

Last Updated on august 17, 2024 Alți doi pompieri brașoveni au plecat în Grecia. ISU Brașov: „Marius și Manuel sunt 2 pompieri cu experiență și mii de intervenții reușite” 1

În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

În data de 13 august, România a trimis un al doilea contingent de pompieri pentru a sprijini eforturile de combatere a incendiilor de vegetație și pădure care afectează regiunea Attica din Grecia.
Din al doilea contingent de 40 de pompieri ajunși cu bine pe teritoriul elen, fac parte și 2 pompieri brașoveni.

Marius și Manuel sunt 2 pompieri cu experiență și mii de intervenţii reușite, care anul acesta au dorit să își testeze limitele și să câștige experiență în lupta cu incendiile forestiere din Grecia.

Alți doi pompieri brașoveni au plecat în Grecia. ISU Brașov: „Marius și Manuel sunt 2 pompieri cu experiență și mii de intervenții reușite” 2

Deși au peste 10 ani de carieră militară, ne-au dezvăluit că o astfel de misiune internațională reprezintă o provocare pentru ei, iar colaborarea cu salvatorii eleni este o sursă de schimb de experiență și de cunoaștere în gestionarea situațiilor de urgență generate de incendiile forestiere devastatoare” au transmis cei de la ISU Brașov.

În perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în anul 2021. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din mai multe țări europene.

Previous Story

Brașov. „Jocul Strămoșesc de la Crucea Dreptății”, duminică, cu Junii Dorobanți. Programul evenimentului

Next Story

Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit la 88 de ani