Brașov. Medic în stare gravă, internat la Județean, după ce a fost găsit leșinat într-o toaletă publică

Last Updated on august 17, 2024 Brașov. Medic în stare gravă, internat la Județean, după ce a fost găsit leșinat într-o toaletă publică 1

Polițiștii brașoveni au deschis o anchetă, vineri 16 august, după ce, în jurul orei 13.00, într-o toaletă publică amplasată în Piața Sfântul Ioan din Brașov, a fost găsit un bărbat inconștient. Acesta își făcuse o perfuzie.

Ulterior, polițiștii au stabilit că este vorba despre medicul ATI Cristian Laurențiu Pleșa, de la Spitalul Militar București, iubitul Mariei Miron, una dintre cele două doctorițe arestate preventiv în dosarul de omor de la Secția ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală. Doctorul Cristian Laurențiu Pleșa a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență Brașov, conform Gandul.

Medicamentul pe care medicul Cristian Pleșa și l-a administrat este de natură farmaceutică, făcând parte din categoria sedativelor și hipnoticelor și se eliberează doar pe bază de prescripție medicală.

Este un medicament care are conținut stupefiant, are un circuit legal bine stabilit, se eliberează numai pe bază de prescripție medicală. Procesul de producție, transport, depozitare medicală și administrare în spitale ar trebui să fie foarte bine puse la punct. Din păcate, există acest reflex infracțional de deturnare a medicamentelor cu conținut stupefiant din circuitul legal. Este un medicament depresant al sistemului nervos central, folosit pentru anumite proceduri”, a explicat Țone.

Dependență de substanțe interzise sau tentativă de sinucidere?
Cătălin Țone este aproape ferm convins de faptul că, în cazul medicului Cristian Pleșa, este vorba despre sinucidere, și nicidecum despre o dependență, având în vedere contextul în care se afla, dar și metoda pe care a folosit-o în momentul în care și-a administrat medicamentul.

Părerea mea este că sub nicio formă nu se poate discuta despre o administrare având o dependență anterioară, în condițiile în care s-a produs, adică într-o toaletă publică, administrare injectabilă. Ancheta au preluat-o procurorii DIICOT, cu siguranță se colaborează și în sfera dosarului penal instrumentat de către Tribunalul București, pentru că aceste medicamente au regimul drogurilor de risc. Practic, ancheta trebuie să stabilească de unde erau aceste droguri, de unde au fost sustrase, de unde au ajuns la doctor.

Varianta sinuciderii nu trebuie să se excludă, având în vedere metoda pe care a încercat să o folosească, cea a injectării. Înseamnă introducere urgentă în corp, în câteva zeci de secunde se poate introduce o cantitate mai mare. Cred că este o variantă care trebuie luată în calcul, ținând cont că persoana respectivă făcea obiectul unei anchete, atât el, cât și iubita lui. Exista o presiune psihică”, a explicat Cătălin Țone, conform Digi24.ro.

Previous Story

Sindicaliștii Europol, după ce o tânără polițistă din Brașov a murit în autospeciala cu care patrula: „Gradul de protecţie este minim”

Next Story

„A căzut Catalina”. O tânără a murit în Munții Bucegi după ce a căzut de la 300 de metri