Last Updated on august 6, 2024
Trei autoturisme s-au ciocnit, luni seară, la intrare pe E85, supranumit „Drumul Morţii“. 11 persoane, dintre care 6 minori, au fost rănite, după o ciocnire violentă între trei maşini. Totul s-ar fi întâmplat pentru ce unul dintre şoferi nu ar fi acordat prioritate. Din cauza numărului mare de victime s-a activat imediat Planul Roşu de intervenţie.
Accidentul s-a petrecut în localitatea suceveană Cumpărătura. Într-o întersecţie, doi şoferi au oprit la semnele rutiere. La un moment dat, un al treilea şofer, a uitat de regulile de circulaţie şi a făcut un viraj nepermis.
“Cealată maşină stătea în faţa nostră. Acea albă l-a lovit pe el şi el ne-a lovit pe noi”, spune unul dintre șoferi.
“Aveau programare la medic. Nu a acordat prioritate la stop”, spune o rudă, conform Observator TV.
(foto Suceavalive.ro)
Rezultatul a fost cumplit. 12 persoane au fost implicate, şi 11 rănite, printre care şase copii. Speriaţi de amploarea evenimentului ceilalţi participanţi la trafic au dat alarma. Imediat salvatorii au activat Planul Roşu de intervenţie.
“După efactuarea triajului medical au fost transportate către spital un număr de 9 persoane, dintre care şase copii şi trei adulţi”, a spus Ionuț Cobziuc, ISU Suceava.
“Victimele au prezentat leziuni uşoare, contuzii, traumatisme cranio-cerebrale minore, dar au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii suplimentare”, a declarat Dr Adriana Morari, purtătorul de cuvânt SAJ Suceava.
“Nepoţelul s-a dus la spital că el dormea şi era cu centura”, a spus o victimă.
Încă două cruci pe “Drumul Morţii”. Erorile care au dus la moartea unui cuplu pe E85
O nouă tragedie pe Drumul Morţii, E85. Alin şi Alexandra, doi tineri care abia se căsătoriseră, au murit într-un cumplit accident de maşină. Şoferul a depăşit prin dreapta şi a nimerit într-o baltă de pe marginea şoselei care l-a proiectat pe contrasens. Specialiştii spun că DN 2 are o singură bandă, dar mulţi şoferi folosesc şi acostamentul. CNAIR spune că nu va lăţi drumul la două benzi, pentru că investiţia nu mai are rost, de vreme ce se face Autostrada Moldovei, scrie Observator Tv.
Accidentul a fost filmat de un şofer care mergea cu 92 de kilometri pe oră când a fost depăşit de maşina în care se afla cuplul. În imagini se vede cum autoturismul galben merge aproape lipit de maşina din faţă. Încearcă o depăşire prin dreapta. Maşina intră într-o baltă de pe marginea drumului şi o ia necontrolat la stânga. Loveşte un autovehicul de pe sensul lui de mers, apoi intră într-o camionetă aflată pe contrasens.
În maşină se aflau Alin şi Alexandra Trifan. Doi tineri care încheiaseră căsătoria civilă în urmă cu mai puţin de două luni şi plănuiau căsătoria religioasă anul viitor. Alexandra avea 24 de ani şi lucra ca învăţătoare în Mihăilești. Alin, de 27 de ani, era inspector la Casa Judeţeană de Pensii Buzău.