Zi aniversară pentru tigru, la Zoo Brașov: „Îi sărbătorim pe cei patru tigri siberieni: Lea, Amina, Luna și Aset”

Last Updated on iulie 27, 2024 Zi aniversară pentru tigru, la Zoo Brașov: „Îi sărbătorim pe cei patru tigri siberieni: Lea, Amina, Luna și Aset” 1

Zoo Brașov vă invită să-i sărbătoriți pe cei patru tigri siberieni, Lea, Amina, Luna și Aset, cu ocazia Zilei Internaționale a Tigrului.

Zoo Brasov: „Luni, 29 iulie, vă așteptăm începând cu ora 10:00 să îi sărbătorim pe cei patru tigri siberieni: Lea, Amina, Luna și Aset, cu ocazia Zilei Internaționale a Tigrului. Am pregătit multe jocuri, ateliere și concursuri, toate organizate sub tema: ”Tigrul- simbol al puterii”. Acest eveniment are rolul de a conștientiza nevoia de protejare și conservare a uneia dintre cele mai periclitate specii de animale din lume.
Vânătoarea excesivă, dar și distrugerea habitatului sunt factori universali care au dus la declinul acesteia.

🐯🐯🐯Persoanele care doresc să se implice în programele de conservare a acestei specii, o pot face prin intermediul programului ”Adoptă la zoo, conservă în natură”. Pentru mai multe informații și detalii despre procedurile de adopție, doritorii pot vizita pagina programului https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/ sau se pot adresa direct personalului zoo.
***

Ziua de 29 iulie a fost stabilită ca Zi Internaţională a Tigrului în 2010, în cadrul summit-ului dedicat tigrului, care a avut loc la Sankt Petersburg.
(foto: Băia Nicolae Raul)”

Previous Story

Brașov. Retroparada Verii autoturisme de epocă, astăzi, pe Aleea Tiberiu Brediceanu

Next Story

(Foto) Capcană pentru prinderea unui urs care coboară în Râșnov