Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/brasovromania/public_html/wp-content/themes/fox/inc/admin/import.php on line 394
(Video) O pădure de brazi a fost pusă la pământ de o furtună care a durat 10 minute

(Video) O pădure de brazi a fost pusă la pământ de o furtună care a durat 10 minute

Last Updated on iulie 2, 2024 (Video) O pădure de brazi a fost pusă la pământ de o furtună care a durat 10 minute 1

O pădure de aproximativ un hectar din Maramureș a fost pusă la pământ de o furtună care a durat aproximativ 10 minute. S-a întâmplat în zona localității Văleni. Judeţul Maramureş s-an aflat sub cod portocaliu de ploi, averse şi vijelii în această după-amiază. Au fost probleme mai ales în Sighetu Marmaţiei, unde vântul a smuls copaci şi acoperişuri.

Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiilor de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Au fost îndepărtaţi 14 copaci, cei mai mulţi în Sighetu Marmaţiei, dar şi 6 acoperişuri care au fost luate de vânt, scrie Stirile Pro Tv.

Fenomenele hidrometeorologice periculoase au produse pagube semnificative la nivelul judeţului Maramureş. S-au depăşit pragurile de precipitaţii la staţiile hidrometrice Cavnic, Vadu Izei, Strâmtura, Fereşti, Sighetu Marmaţiei, Copalnic. La Cavnic şi Copalnic a căzut grindină”, anunţă, luni seară, Prefectura Maramureş, conform Antena 3.

Pe raza unității administrative-teritoriale Ocna Șugatag, în zona montană, un cetățean aflat la pășunat a fost fulgerat. Din păcate, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care s-a deplasat la fața locului a constatat decesul persoanei.

“Încă o dată ne arată Dumnezeu, sfântul, că… cu natura nu te pui şi cu vremea! Uitaţi-vă ce s-a ales de pădurea noastră de brad. În câteva momente, Doamne fereşte…”, spune o localnică, conform Observator TV.

Rupere de nori în Drobeta Turnu Severin
În Mehedinţi, principala arteră de circulație din Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei, a fost inundată în urma precipitațiilor abundente. Șoferii au circulat cu dificultate din cauza apei cumulate pe şosea. Şi circulaţia din zona gării a fost afectată de ploaie, iar locuitorii au primit două mesaje RO-Alert de vreme severă, fiind şi o avertizare de cod roșu, timp în care a fost rupere de nori, iar vântul a bătut cu putere.

Furtuni şi vijelii în aproape toată ţara
Furtuna a dat peste cap şi circulaţia feroviară, după ce doi arbori s-au prăbuşit pe liniile de cale ferată, în apropierea stației Lunca Bradului din Mureş. Astfel, deplasările trenurilor în zonă au fost oprite momente bune, timp în care ruta a fost curăţată, iar traficul a putut reveni la normal.

Meteorologii spun că urmează câteva zile în care temperaturile vor scădea brusc şi vor apărea furtuni şi vijelii în aproape toată ţara.

Previous Story

Brașov. Străzi blocate temporar în Centru

Next Story

Fly Lili a anulat toate zborurile de la Aeroportul Brașov și Aeroportul Sibiu