Last Updated on iulie 12, 2024
Alți doi părinți sunt judecati si risca inchisoarea după ce şi-au retras copiii de la şcoală şi i-au înscris în sistem homeschooling, la o academie din Statele Unite. Cei doi părinţi sunt acuzaţi că le împiedică accesul la învăţământul obligatoriu. Asta deşi într-un alt caz, ministerul Educaţiei a echivalat studiile efectuate la instituţia de peste ocean.
Aşa arată o oră de matematică pentru cei doi copii ai soţilor Cornean, judecaţi pentru că şi-au înscris copiii la o academie din Florida. Daria şi Dominic finalizează cel de-al doilea an de şcoală acasă după ce au fost retraşi de la Liceul German Friedrich Schiller din Oradea, scrie Observator TV.
„Diferă foarte mult. În sensul că atunci când copiii au învăţat despre fracţii, doamna a intrat în sală cu o pizza. Şi aşa au învăţat copiii despre fracţii, care pentru mine au fost spaima orelor de matematică”, spune Estera Cornean, mama copiilor.
Părinţii au fost trimişi în judecată după ce directoarea Liceului German a anunţat poliţia că cei doi copii au renunţat să mai frecventeze cursurile.
Homeschoolingul este ilegal in România. Parintii se folosesc insa de un fel de scoli umbrela din strainatate, care le ofera copiilor certificate de absolvire. Totul se rezuma, asadar, la cat de pregatiti sunt parintii sa dovedeasca in fata legii ca nu folosesc aceasta inscriere in alta tara ca un paravan pentru a priva copilul de dreptul sau la educatie.
„Având în vedere că unităţile de învăţământ care practică această formă de învăţământ nu sunt autorizate sau acreditate şi practic nu sunt cuprinse în sistemul naţional nu sunt recunoscute în România”, spune Horia Abrudan, inspector general ISJ Bihor.
Peste 700 de familii din România au ales homeschooling-ul
În schimb, părinţii au un document de la ministerul Educaţiei prin care diploma eliberată unui absolvent al academiei din Florida a fost echivalată cu cea de bacalaureat.
„Diplomele obţinute de elevi urmează un sistem de recunoaştere şi echivalare. Nu putem considera acest gen de infractor ca fiind persoana din speţa de faţă cât timp copiii dumnealor studiază, acumulează cunoştinţe care oricând şi în orice moment pot fi testate”, spune Cosmina Vidican, avocat.
În România, peste 700 de familii au ales homeschooling-ul în defavoarea sistemului tradiţional de educaţie.
„Se pare că se vrea război, persecuţie, intimidare. Cerem o dezbatere naţională pentru protejarea dreptului constituţional al părinţilor de a oferi copiilor lor educaţie internaţională la standarde înalte”, spune Mădălin Potoroacă, reprezentant național al Mișcării de Homeschooling din România.
Doi părinţi din Bihor au primit patru luni de închisoare după ce au decis să își retragă cei patru copii de la şcoală
În luna mai a acestui an, doi părinți din comuna Bratca, județul Bihor, au primit patru luni de închisoare după ce au decis să își retragă cei patru copii de la şcoală, scrie Spynews.ro.
Minorii erau înscriși într-un program de homeschooling din Statele Unite ale Americii, care nu era recunoscut în România.
Pe lângă pedeapsa de patru luni de închisoare cu suspendare, cei doi părinți au fost obligați la 40 de zile de muncă în folosul comunității și obligați să își reînscrie copiii la școală.