Last Updated on iulie 23, 2024
Un Audi electric a luat foc la o staţie de alimentare. Maşina fusese lăsată la încărcat şi a fost ținută sub imersie pentru 72 de ore, existănd riscul de reaprindere după incendiu.
Conform informaţiilor obținute de publicaţia presasm.ro, se pare că proprietarul mașinii din Satu Mare a încercat să stingă flăcările, dar fără șanse de reușită. Pompierii au fost cei care au lichidat incendiul.
„Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit în această noapte, în jurul orei 00.00, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism electric, în municipiul Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu nouă cadre militare.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent în zona frontală a autoturismului, cu posibilitate de propagare la întregul vehicul și la stația de încărcare pentru vehicule electrice. S-a acționat pentru localizarea și limitarea incendiului, acesta fiind lichidat în limitele găsite.
Totodată la intervenția pentru stingere s-au folosit echipamentele specifice din dotare, autoturismul fiind ținut sub imersie pentru 72 de ore, existănd riscul de reaprindere după incendiu. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric generat de o priză electrică defectă„, au transmis reprezentanţii ISU Satu Mare.
Traficul este dat peste cap pe strada 13 Decembrie între Coresi și Făget, după ce o trotinetă electrică a intrat într-o mașină
Șoferii au petrecut astăzi după-amiază minute în șir în trafic, în urma unui accident care a avut loc pe strada 13 Decembrie colț cu Aurel Vlaicu. Potrivit unor martori, conducătorul unei trotinete electrice a intrat într-un autoturism.
„ În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit”, a declarat pentru Biz Brașov sergent major Kinga Bordea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.