Structura noului an școlar. Școlarii revin în bancă mai devreme, vacanță de vară mai scurtă

Last Updated on iulie 24, 2024 Structura noului an școlar. Școlarii revin în bancă mai devreme, vacanță de vară mai scurtă 1

Ministerul Educației a decis să scurteze vacanța de vară a elevilor. Copiii se vor întoarce la școală în aproximativ șapte săptămâni, la data de 9 septembrie 2024. Anul școlar 2024-2025 este pe cale să înceapă, iar structura acestuia este similară cu cea a anului anterior.

Structura anului școlar 2024 – 2025 este organizată în continuare pe module și săptămâni de cursuri. Astfel, elevii vor avea 5 module, separate de 5 vacanțe. Cursurile se vor încheia pe data de 20 iunie 2025, atunci când va începe oficial vacanța de vară. Însă, până atunci copiii se vor bucura de vacanța de schi, care va avea o structură ușor diferită.

De asemenea, în perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025 din viitorul an școlar, se vor desfășura și programele Școala altfel și Săptămâna verde. Unitățile de învățământ sunt libere să aleagă cinci zile consecutive în intervalul menționat anterior pentru realizarea programelor. Pe lângă vacanțele aprobate de minister în structura anului școlar 2024 – 2025, elevii și profesorii vor mai beneficia de zile libere în plus în timpul sărbătorilor legale.

-1 ianuarie – Anul Nou
-2 ianuarie – Anul Nou
-6 ianuarie – Bobotează

-7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul
-24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
-1 mai – Ziua Muncii

-2 mai – Zi liberă acordată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu Sărbătorile de Paşte
-3 mai – Vinerea Mare a Paștelui
-5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024
-6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024

-1 iunie – Ziua Copilului
-23 iunie – Rusalii
-24 iunie – a doua zi de Rusalii
-15 august – Adormirea Maicii Domnului

-16 august – Zi liberă acordată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu weekendul 17-18 august
-30 noiembrie – Sfântul Andrei
-1 decembrie – Ziua Națională a României
-25 decembrie – prima zi de Crăciun
-26 decembrie – a doua zi de Crăciun
-27 decembrie – zi liberă acordată de guvern bugetarilor pentru a face punte cu weekendul 28-29 decembrie.

AN ŞCOLAR 2024-2025, cum arată structura:

Intervale de cursuri:

— de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
— de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

— de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ

— de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
— de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

AN ŞCOLAR 2024-2025. Intervale de vacanță:

— de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
— de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
— de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
— de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

27,73 milioane de lei pentru dotări în 64 de școli din Brașov. Pe lista de „cumpărături”: mobilier, dotări pentru sălile de sport și laboratoare
Prin intermediul unei finanțări nerambursabile de 13 milioane de euro, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Primăria Brașov va dota 64 de unități de învățământ preuniversitar cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice.

În cadrul acestui proiect, primăria a lansat procedura de achiziție pentru încheierea unui acord cadru pentru dotarea cu echipamente digitale a 853 de săli de clasă, 122 de laboratoare, 8 ateliere și 113 cabinete medicale școlare.

Continuăm să investim în infrastructura și dotările dedicate învățământului brașovean pentru a îl duce la același nivel cu orice școală sau grădiniță din Europa. Zilele acestea am lansat procedura de achiziție pentru dotarea claselor, laboratoarelor și cabinetelor școlare cu echipamentele IT necesare desfășurării activității în condiții optime.

În curând vom lansa licitația și pentru dotarea cu mobilier a grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov. În total, vorbim de aproape 64 de milioane de lei, fonduri nerambursabile obținute de primărie anul trecut prin Planul național de Redresare și Reziliență. Investiția în educație este o investiție pe termen lung, este cea mai sigură investiție în dezvoltarea unei comunități, iar programul pe care l-am gândit se adresează tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov, astfel încât aceste condiții să se regăsească peste tot”, a precizat primarul Allen Coliban, citat de Biz Brasov.

Termenul limită pentru finalizarea acestui acord este 31.03.2025, cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni.

Advertisements
Previous Story

Foto Brașov. Singura piscină amenajată pe acoperișul unei clădiri este chiar în centrul orașului

Next Story

Concert Liviu Vârciu și formația L.A. la Remember party în Făgăraș. Irina Remeș, concert la Zilele Oraşului Victoria