Medicul din Braşov prins în flagrant luând mită, reţinut pentru 10 astfel de fapte. Și o asistentă este cercetată

Last Updated on iulie 24, 2024 Medicul din Braşov prins în flagrant luând mită, reţinut pentru 10 astfel de fapte. Și o asistentă este cercetată 1

Procurorii anunță că au decis să-l rețină în arest 10 zile pe medicul din Braşov prins în flagrant primind mită 200 de lei. Conform unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, citat de G4Media, „în vederea documentării probatoriului din cadrul dosarului penal întocmit, procurorul de caz a delegat poliţiştii DGA de la Serviciile Judeţene Anticorupţie Covasna, Braşov şi Harghita să efectueze cinci percheziţii domiciliare, dintre care trei la spitalul la care este angajat medicul şi două la locuinţele unor persoane fără calitate specială de pe raza localităţii Sânpetru din judeţul Braşov”.

În aceeaşi cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare şi luare de mită faţă de încă un cadru medical, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi primit sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical, menționează sursa citată.

Medic de la Spitalul CF 2 din Braşov, prins în flagrant în timp ce primea mită de la un pacient
Amimtim că un medic de la Spitalul CF 2 din municipiul Braşov a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce primea mită de la un pacient, pentru a realiza un act medical care intră în atribuţiile sale de serviciu, conform anchetatorilor. Potrivit Hotnews, investigaţia penală vizează şi un al doilea cadru medical, respectiv pe asistenta medicului.

Marţi, 23.07.2024, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane, medic la un spital din municipiul Braşov, după ce a primit de la un pacient suma de 200 de lei cu titlu de mită pentru îndeplinirea unui act medical aflat în atribuţiile sale de serviciu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită faţă de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical”, conform unui comunicat dat publicităţii de Direcţia Generală Anticorupţie.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoana prinsă în flagrant este medic de boli interne la Spitalul CF 2 din municipiul Braşov. Al doilea cadru medical este asistenta acestuia.

Previous Story

Un autoturism electric, lăsat la încărcat, a luat foc şi a explodat 

Next Story

Brașov.  Retroparada Verii, pe aleea de Sub Tâmpa. „O expoziție de mașini clasice ce include o varietate diversa de automobile restaurate pana la ultimul detaliu”