Lăsată nesupravegheată, o fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei a omorât-o pe mama sa

Last Updated on iulie 29, 2024  

Lăsată nesupravegheată, o fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei a omorât-o pe mama sa 1

Imaginație bogată pentru o fetiță de numai 3 ani. Aceasta a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl său a omorât-o pe mama sa. Poliţiştii s-au dus la adresa de unde au constatat că a fost făcut apelul şi au constatat că acesta a fost fals. Părinţii fetei au fost amendaţi.

La data de 28 iulie 2024, în jurul orei 13:10, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a primit un apel 112 prin care un copil a comunicat faptul că tatăl său a omorât-o pe mama sa. Imediat au fost demarate activităţi investigativ-operative, în urma cărora s-a stabilit faptul că apelul ar fi fost efectuat din municipiul Slatina. La scurt timp, poliţiştii Poliţiei municipiului Slatina, în urma unor activităţi complexe, au identificat persoana care a efectuat apelul, respectiv o minoră de 3 ani, din municipiul Slatina“, a transmis, luni, IPJ Olt, potrivit Observator Tv.

Sursa citată a precizat că, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că minora ar fi apelat Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 într-un moment în care aceasta ar fi fost lăsată nesupravegheată de către părinţi, apelul fiind fals.

“Având în vedere activitatile desfăşurate şi resursele utilizate, poliţiştii au sancţionat contravenţional reprezentantul legal cu amendă în valoare de 500 de lei conform Legii nr. 61/1991. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt adresează cetăţenilor rugamintea sa efectueze apelul 112 doar când au cu adevărat o urgenţă, când sunt puse în pericol viaţa, proprietatea sau mediul”, au mai transmis poliţiştii.

Un bărbat din Dâmbovița a fost AMENDAT, după ce băiatul său de 9 ani a sunat degeaba la 112.
Polițiștii din Titu au fost sesizați, miercuri, printr-un apel la 112 de către o persoană anonimă, din localitatea Lungulețu, județul Dâmbovița, că are nevoie urgentă de intervenția poliției, apoi închizând apelul telefonic, scrie Gandul

S-a încercat în mod repetat contactarea apelantului, atât prin inițierea de apeluri telefonice, cât și prin mesaje text, fără a fi primit un răspuns, potrivit Mediafax.

Poliția a alocat resurse umane și logistice importante și a reușit să-l identifice pe apelant, fiind vorba de un copil de 9 ani În urma gestului său, tatăl lui a fost amendat cu 1.000 de lei, pentru apelarea nejustificată a numărului de urgențe 112.

Advertisements
Previous Story

Doi oameni au murit, după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un sens giratoriu, pe DN 1, între Brașov și Sibiu

Next Story

Brașov. Peste 650 de locuri de parcare în subteran, în Centrul Civic. Proiectul așteaptă avizul de la Mediu