ISU Brasov a stins incendiul de pădure de la Ucea

Last Updated on iulie 19, 2024 ISU Brasov a stins incendiul de pădure de la Ucea 1

Incendiul de pădure din comuna braşoveană Ucea a fost stins joi seara, după două zile în care peste 50 de pompieri militari s-au luptat cu flăcările.

ISU Brașov: „Ei sunt o parte dintre eroii care au intervenit pentru stingerea incendiului de fond forestier din comuna Ucea.
2 zile de muncă intensă. Atât a durat stingerea incendiului de fond forestier din zona Viștea Mare.
Peste 50 de pompieri militari au intervenit în cele 2 zile. Canicula le-a îngreunat misiunea, iar temperatura crescută, cauzată de arderea mocnită a litierei și a doborâturilor, a făcut ca aerul să devină aproape irespirabil.

Au străbătut un drum forestier de aproximativ 4 km, urcând la o altitudine de peste 1700 de m, pedestru, în costume de protecție grele și cu rucsace cu apă în spate. Și acesta a fost doar începutul. Au parcurs, în repetate rânduri, suprafața afectată de peste 5000 de mp, căutând focare pe sub mușchi, bolovani, crengi și doborâturi.

Au luptat 2 zile cu căldura, cu lipsa apei, cu drumul greu de parcurs, dar au reușit. Au lichidat focarele, iar acum, epuizați, sunt în drum spre casă.
𝑳𝒆 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒎 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒆𝒇𝒐𝒓𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆𝒑𝒖𝒔 𝒊̂𝒏 𝒍𝒐𝒄𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒔𝒕𝒊𝒏𝒈𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒊𝒏𝒄𝒆𝒏𝒅𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒇𝒐𝒓𝒆𝒔𝒕𝒊𝒆𝒓. 𝑵𝒖 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒍𝒐𝒓, 𝒄𝒊 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓 𝒄𝒐𝒍𝒆𝒈𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒖 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒊𝒄𝒊𝒑𝒂𝒕, 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝑶𝒄𝒐𝒍𝒖𝒍 𝑺𝒊𝒍𝒗𝒊𝒄, 𝒄𝒂̂𝒕 𝒔̦𝒊 𝒗𝒐𝒍𝒖𝒏𝒕𝒂𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓. 𝑽𝒂̆ 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒎!”

ISU Brasov a stins incendiul de pădure de la Ucea 2

În cele două zile ale intervenţiei, în comuna Ucea a fost trimis, în sprijinul pompierilor braşoveni, elicopterul Black Hawk cu dispozitiv Bambi Bucket, aparţinând DSU, care a participat la stingerea incediului pe cale aeriană.

„Incendiul forestier din zona Viştea Mare, comuna Ucea, a fost lichidat, urmând ca vineri dimineaţă Ocolul Silvic să realizeze o nouă patrulă de recunoaştere a zonei în vederea transmiterii situaţiei spre dispeceratul ISU Braşov”, a transmis ISU Braşov, potrivit Libertatea.

Previous Story

Când se termină valul de caniculă extremă. „Părțile sudice și estice ale Europei au fost sub ceea ce numim o creastă de înaltă presiune (cunoscută și sub numele de dom de căldură)”

Next Story

Actrița Mirela Oprișor: „Eram o fată simplă de la Brașov. Au fost şi perioade mai grele, a fost sărăcie, mâncam pe datorie. Am muncit, vindeam haine”