Fly Lili explică de a anulat zborurile de la Aeroportul Brașov. A vândut bilete fără să aibă avioane la dispoziție

Last Updated on iulie 3, 2024 Fly Lili explică de a anulat zborurile de la Aeroportul Brașov. A vândut bilete fără să aibă avioane la dispoziție 1

Compania Fly Lili a venit cu explicații pentru anularea zborurilor de la Brașov, până pe 12 iulie. A vândut bilete fără să aibă avioane la dispoziție. Fly Lili a inaugurat cursele de pe Aeroportul Braşov vineri, 28 iunie, cu două destinaţii – Munchen şi Stuttgart. A fost singura zi când s-a operat de la Braşov… Sâmbătă deja se anunţa că se anulează zborurile pentru duminică, Roma, Nurnberg şi Salonic, pentru că operatorul nu avea niciun avion disponibil. Fără un anunţ public prealabil. Nici zborul de marţi, către Roma, nu a mai fost operat, din acelaşi motiv.

Teoretic, conform programului normal de zbor publicat de compania aeriană Fly Lili, zborurile regulate vor fi reluate pe data de 14 iulie, cu destinaţiile Roma, Nurnberg şi Thessaloniki, scrie bzb.ro.
Redăm în continuare, integral, care sunt explicaţiile operatorului, transmise marţi, 2 iulie, în cursul serii.
Dorim să vă aducem la cunoştinţă câteva aspecte legate de situaţia actuală a zborurilor noastre şi să clarificăm motivele reprogramărilor recente şi anulărilor.

Industria aviatică se confruntă cu o criză globală, cea mai importantă fiind lipsa forţei de muncă calificate atât pentru companiile aeriene, cât şi pentru furnizorii care asigură întreţinerea sau alte categorii de servicii care susţin industria aviatică. Din acest motiv, introducerea în AOC a aeronavelor durează mai mult decât am estimat. De la momentul deciziei de a lansa zborurile regulate, întreaga noastră echipă de specialişti a depus eforturi foarte mari pentru a avea aeronavele apte de zbor, dar acest lucru nu a fost posibil. Am încercat să închiriem şi alte aeronave care să susţină operarea regulată până la finalizarea introducerii acestora în AOC, dar din păcate nu există disponibilitate în Europa.

Nu aşa ne-am dorit să ne dezvoltăm din aceste baze operaţionale, iar dificultăţile întâmpinate în parcurgerea acestor etape nu fac parte din planul nostru.
Astfel, zborurile programate pentru baza operaţională din Braşov sunt anulate până pe 12 iulie 2024. Pasagerii de pe zborurile anulate au fost informaţi de modificări. Compania FlyLili depune eforturi considerabile pentru a minimiza impactul acestor modificări asupra dumneavoastră, pasagerii noştri.

Dacă în urma anulărilor doriţi reprogramarea zborurilor sau rambursarea integrală, puteţi completa formularul dedicat de pe site-ul nostru sau puteţi suna în call-center, unde colegii noştri vă vor ajuta cu soluţionarea cererilor. Vă confirmăm că zborurile publicate la vânzare începând cu 14 iulie vor fi operate conform programului de zbor.

Ca să nu mai întâmpinăm probleme similare ca la Braşov, şi în cadrul bazei operaţionale din Sibiu, unde ne pregătim să includem o nouă aeronavă în operaţiunile noastre, proces ce necesită parcurgerea aceloraşi etape am decis să suspendăm temporar vânzarea biletelor pentru zborurile din Sibiu.

În acest sens, lucrăm intens la revizuirea orarului de zbor al bazei noastre operaţionale Sibiu si la a identifica cele mai eficiente soluţii. Astfel, în următoarele zile, pasagerii noştri vor fi notificaţi cu privire la eventuale modificări sau reprogramări ale zborurilor lor.

Ne angajăm să asigurăm o planificare precisă pentru a evita întârzierile, să menţinem transparenţa şi să oferim suport complet în această perioadă de tranziţie.
Ne dorim să creştem, însă pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul împreună cu pasagerilor noştri. Ne pregătim şi să vă oferim o experienţă de călătorie cât mai plăcută şi sigură. Ne cerem scuze pentru toate inconvenienţele create”.

Reacții după anularea curselor Fly Lili:
„Aștept cu mare interes compensațiile din partea dumneavoastră, în condițiile în care am ajuns pe data de 24 iunie în aeroport la ora 4 dimineața, împreună cu copiii, și abia acolo am fost informați de faptul că zborul s-a amânat cu 10 ore!”, a precizat o persoană pe contul de Facebook Fly Lili, potrivit mytex.ro.

O alta a completat: „Anunțați pasagerii că au și drepturi la compensații de 250 de euro/400 de euro, pe lângă rambursarea banilor pe bilete sau reprogramare”.

Altcineva a subliniat: „Îmi pare rău pentru cei cărora li s-au anulat zborurile, n-aș vrea să fiu în locul lor. Sper că Fly Lili să aibă multa empatie, astfel încât să găsească soluții pentru ei. Însă am impresia că unii dintre cei care denigrează nu sunt nici pe departe afectați de anulări, ci mai degrabă au alte interese. Curse au anulat și alte companii. De exemplu, Wizz Air a vândut bilete pentru cursele din Brașov și București spre Budapesta pentru 15 iunie, însa le-a anulat și amânat pentru 2 iulie. Sigura diferență e c-au făcut-o mai din timp”.

Previous Story

Fly Lili a anulat toate zborurile de la Aeroportul Brașov și Aeroportul Sibiu

Next Story

(Foto) Primăria Brașov desființează stațiile de pe Lungă (sens Bartolomeu) și le mută pe De Mijloc