Brașov. Peste 650 de locuri de parcare în subteran, în Centrul Civic. Proiectul așteaptă avizul de la Mediu

Last Updated on iulie 29, 2024 Brașov. Peste 650 de locuri de parcare în subteran, în Centrul Civic. Proiectul așteaptă avizul de la Mediu 1

Continuă demersurile birocratice pentru construcția unei parcări subterane în Centrul Civic de 600 de locuri. Aceasta ar urma să se construiască între sediul CAS şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.

Proiectul a ajuns în etapa obţinerii acordului de mediu. Dosarul a fost depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului, iar pe site-ul instituţiei a fost publicat memoriul tehnic aferent investiţiei, scrie bzb.ro.

Conform temei de proiectare, pentru parcarea din Centrul Civic a fost alocat un teren cu o suprafaţă de 49.780 mp şi va avea trei niveluri subterane, cu o capacitate de 557 de locuri, dintre care 27 pentru persoane cu nevoie speciale, 66 pentru vehiculele electrice, 9 pentru vehicule GPL şi 15 pentru motociclete.

Acoperită cu spaţiu verde
Dimensiunile locurilor de parcare vor fi de 2,50m x 5,00m, circulaţia va fi dirijată pe sensuri unice şi lăţimea căii de circulaţie va fi de 6,00m. Se va asigura pe fiecare nivel al parcării o zonă marcată destinată exclusiv traficului pietonal pentru separarea acestuia de traficul auto. Aceasta va fi marcată distinctiv cu o vopsea protectivă de culoare diferită faţă de cea a părţii carosabile.

Fiecare dintre etaje va avea o semnalare distinctivă, iar locurile de parcare vor fi numerotate. Casele scărilor vor fi dotate cu minim un ascensor pentru persoane care sa asigure si accesul persoanelor cu dizabilităţi, cu dimensiunea minimă 1.10×1.40m şi grupuri sanitare. Va fi prevăzut spaţiu pentru cabina de pază, casierie şi spaţii tehnice. Materialele folosite vor avea proprietăţi ignifuge.

Parcarea va fi închisă la partea superioară de un spaţiu public amenajat cu spaţii verzi, spaţii de agrement şi amenajări locale ambientale prevăzute cu mobilier urban.

Bariere pentru restricționarea accesului în jurul clădirii Primăriei Brașov, doar cu aviz de la Poliția Rutieră
Primăria Brașov a lansat în luna martie o licitație publică în vederea instalării unui sistem de bariere și control acces în parcările din jurul clădirii, care a fost atribuită la începutul lunii iunie. În vederea demarării lucrărilor, după ce a fost realizată partea de proiectare, acum sunt în curs de obținere avizele și autorizațiile, iar proiectul a fost depus pentru analiză Comisiei de Circulație, anunță Biz Brașov.

Aceasta și-a dat girul, însă pentru ca proiectul să prindă contur este necesar și un aviz al Poliției Rutiere, ținând cont că aceste străduțe din jurul clădirii Primăriei sunt utilizate și pentru accesul auto între străzile principale.

Potrivit datelor transmise de către reprezentanții Primăriei, sistemul propus pentru a reglementa modul de parcare din zona cuprinsă între Primărie și Poștă, precum și cea între poștă și Parcul Eroilor conține un sistem de bariere și camere dotate cu recunoașterea numărului de înmatriculare, astfel încât accesul în interiorul acestei parcări să fie unul controlat, iar cei care depășesc termenul prevăzut pentru accesarea serviciilor instituțiilor publice, să plătească pentru perioada de timp care depășește limita prevăzută pentru parcarea gratuită.

Previous Story

Lăsată nesupravegheată, o fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei a omorât-o pe mama sa

Next Story

Aeroportul Brașov. Fly Lili revine cu patru destinații