Brașov. Două trenuri blocate de flăcări aproape o oră la ieșirea spre București

Last Updated on iulie 1, 2024 Brașov. Două trenuri blocate de flăcări aproape o oră la ieșirea spre București 1

Probleme pe calea ferată, la ieșire din Brașov spre București. Incendiile de vegetație creează tot mai multe probleme traficului feroviar. Din cauza vântului, focul se extinde rapid și ajunge lângă șinele de cale ferată, obligând autoritățile să oprească circulația trenurilor.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA anunță că traficul feroviar a fost oprit temporar între stațiile Dârste și Timișu de Sus, în intervalul orar 19:15 – 19:48, din cauza unui incendiu extins la vegetație care a afectat zona căii ferate, anunță Monitorul Expres.

Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe ambele fire ale căii ferate pe acest tronson, pentru a permite intervenția necesară pentru stingerea incendiului.

În timpul operațiunilor de intervenție, două trenuri de călători au fost oprite temporar în stația Dârste: IR 1936 (București Nord – Constanța) și R 3027 (Constanța – București Nord). Ambele trenuri au fost reînscrise în circulație odată cu reluarea traficului feroviar.

CFR SA își exprimă scuzele călătorilor pentru inconveniențele create și asigură că măsurile luate au fost necesare pentru asigurarea securității și pentru facilitarea intervenției echipelor ISU în vederea stingerii incendiului.

Un „Dorel” cu basculantă a provocat haos pe calea ferată, în județul Brașov
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat întreruperea traficului feroviar între stațiile Apața și Augustin, pentru remedierea unui deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică, provocat de o autobasculantă care circula în zona șantierului de lucrări, deschis pe firul I.

Brașov. Două trenuri blocate de flăcări aproape o oră la ieșirea spre București 2

Din informațiile transmise de la fața locului, de către personalul feroviar al SRCF Brașov, o autobasculantă care aparține contructorului ce desfășoară lucrările de reabilitare pe firul I a lovit un stâlp de susținere și a avariat inclusiv componentele sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact de pe firul II, a transmis purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan. Personalul de specialitate al Regionalei CF Brașov a intervenit cu drezina pantograf pentru reparații, înlocuire componente avariate și remedierea deranjamentului, scrie mytex.ro.

La ora 18.26 s-a redeschis firul II Apața – Augustin, traficul feroviar fiind reluat în condiții normale, conform clubferoviar.ro. Șase trenuri de călători, care au staționat temporar în gările adiacente, au acumulat întârzieri din cauza deranjamentului provocat. Și trenurile R 3533 (Brașov – Mediaș) și R 3536 (Mediaș – Brașov) au fost afectate de situație.

Printre acestea se numără IR 1734 (Cluj Napoca – București Nord), IC 531 (București Nord – Cluj Napoca) și R 3503 (Brașov – Mediaș), care au fost oprite temporar în stațiile Racoș, respectiv Feldioara.
Trenul IR 1734 a fost anulat pe distanța Brașov – București Nord și în locul lui circulă trenul suplimentar IR 12790 Brașov – București Nord.

Previous Story

(Video) O familie cu doi copii a sfârşit pe Drumul Morţii E 85. Costel, Ancuţa şi cei doi copii se întorceau acasă după o vacanţă la mare

Next Story

Se răcește în Brașov. Temperatura scade cu 10 grade Celsius