Aeroportul Brașov. Fly Lili, o nouă amânare a zborurilor. Ce spune compania

Last Updated on iulie 10, 2024 Aeroportul Brașov. Fly Lili, o nouă amânare a zborurilor. Ce spune compania 1

Fly Lili la aeroportul Brașov a devenit deja o glumă. Cu câtă convingere ne explicau cei de la Aeroportul Brașov ce mare afacere au făcut. Dan Air continuă să zboare, de la Bacău.

Inițial, pe 2 iulie, compania a explicat că avionul care este destinat să facă toate cursele de la și la Brașov nu este încă gata, la baza de la Craiova unde este în procedură de obținere a certificatului de operator aerian. Termenul de realuare a zborurilor, anunțat pe 2 iulie, era 14 iulie, scrie mytex.ro.

Din păcate pentru brașoveni, așteptarea se prelungește până pe 3 august, conform comunicatului transmis de FlyLili în urmă cu puțin timp, potrivit Biz Brașov:
Dragi pasageri,
Din păcate, suntem nevoiți să extindem perioada de anulare a zborurilor noastre până la data de 2 august 2024, inclusiv. Deși am depus toate eforturile necesare pentru a înregistra aeronava în AOC-ul nostru, avem nevoie de mai mult timp pentru a finaliza formalitățile.
➡️ Zborurile programate pentru baza din Brașov sunt anulate până pe 2 august 2024.
➡️ Pasagerii de pe zborurile anulate vor fi informați direct despre modificări și opțiunile disponibile.
➡️ FlyLili continuă să depună eforturi considerabile pentru a minimiza impactul asupra dumneavoastră, pasagerii noștri. 🙏

Pentru reprogramarea zborurilor sau rambursarea integrală, vă rugăm să completați formularul de pe site-ul nostru sau să contactați call-center-ul nostru.
Zborurile publicate la vânzare începând cu 3 august vor fi operate conform programului stabilit.
Ne cerem scuze pentru inconvenientele create și vă mulțumim pentru înțelegerea și sprijinul dumneavoastră continuu.
Echipa FlyLili”

Se dublează numărul de zboruri de la Braşov spre Dortmund şi invers
Începând cu 13 iulie se dublează numărul de zboruri pe ruta Dortmund – Brașov – Dortmund de pe Aeroportul Braşov. Zborurile vor avea loc în fiecare zi de marți, joi, sâmbătă și duminică, scrie brasov.net.

Wizz Air oferă zilnic zboruri către 3 destinații: Londra, Dortmund și Budapesta. Bilete disponibile pe site-ul www.wizzair.com

Previous Story

Aeroportul Brașov. Se dublează numărul de zboruri pe ruta Dortmund-Brașov-Dortmund

Next Story

Tânără atacată de urs era în apel 112 cu Salvamontul. „Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon”