Last Updated on iulie 29, 2024
Două accidente grave au avut loc ieri și astăzi. Două persoane au fost rănite luni în urma unui accident rutier care a avut loc luni pe Centura Brașovului. Potrivit I.P.J. Brașov, traficul rutier a fost blocat pe VO1K, sensul de circulație Brașov către Predeal, ca urmare a producerii unui accident de circulație, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma coliziunii dintre acestea, 2 persoane beneficiază de îngrijiri medicale.
La locul incidentului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere, acestea urmând a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul, scrie Monitorul Expres.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă.
Accident pe drumul spre Poiana Brașov: un motociclist se izbește de un BMW, după care „zboară” de pe vehiculul lui
Un accident de circulația a avut loc ieri pe drumul spre Poiana Brașov, în dreptul uneia din parcările de „belvedere”. Din imagini se observă cum un autoturism semnalizează că virează la stânga, spre parcare, de pe banda de urcare spre Poiana Brașov. Din filmări reiese că era bandă întreruptă, iar autoturismul semnaliza schimbarea direcției de mers, scrie Biz Brasov.
Din spate însă apare un motociclist (din filmările de pe casca motociclistului nu este foarte clar dacă acesta intrase în depășire pe linie continuă) care se izbește de autoturism, după care zboară „în decor” cu tot cu vehicul.