O fetiță de 4 ani a murit, joi seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între un autoturism şi un TIR, pe DN 13, între localităţile Fişer şi Rupea din judeţul Braşov. O altă victimă, în vârstă de 22 de ani, a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale.
”În jurul orei 20.30 am fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier între un autoturism si o autoutilitara, pe DN13, între localităţile Fişer şi Rupea.
Spre locul solicitării au fost direcţionate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi două echipaje SMURD. În accident au fost implicate 4 persoane, dintre care un minor de 4 ani”, a transmis ISU Braşov, potrivit brasov.net.
Copilul de 4 ani urma să fie dus de urgenţă la spital, având traumatism cranio-cerebral, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că a fost declarat decedat.
„Din păcate, copilul a întrat în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical și a fost declarat decedat.
O alta victimă, în vârstă de 22 de ani, conștientă, va fi transportată la spital de către echipajul medical la spital.
Aceasta a suferit escoriatii la nivelul membrelor și un traumatism cranio cerebral minor”, a anunțat ISU Brașov, conform mytex.ro.
Potrivit unor surse, conducătorul autoturismului ar fi adormit la volan, ceea ce a dus la impactul cu autoutilitara/tirul, care ulterior s-a răsturnat.
Un biciclist a fost lovit de o mașină între Brașov și Hărman
„În accident a fost implicat un autoturism și o bicicletă, iar în urma incidentului, o persoană, respectiv cea aflată pe bicicletă, suferit leziuni corporale. La fața locului sunt directionate echipaje ale poliției, acestea urmând a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă”, au precizat imediat după accident reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, conform Monitorul Expres.