Reacţia părinţilor Iuliei la discursul de la festivitatea din absolvire : „Am știut cu o seară înainte de intenția ei”

Last Updated on iunie 9, 2024 Reacţia părinţilor Iuliei la discursul de la festivitatea din absolvire : „Am știut cu o seară înainte de intenția ei” 1

Iulia Cociuba, șefa promoției de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, a ales să transmită un mesaj acid și sincer despre realitățile sistemului educațional românesc, chiar în sala festivităţii de absolvire, unde au fost prezenţi atât colegii, cât şi profesorii tinerei

Mi-am dorit să audă şi ceilalţi care sunt frustrările mele şi ale multor altor elevi. Sunt multe materii care mie mi se par inutile sau mult prea grele, se fac multe diferenţe între elevi”, spune Iulia Cociuba, potrivit Observator.

„Am ştiut cu o seară înainte de intenţia Iuliei de a citi discursul. Am încurajat-o să îl spună, pentru că noi nu am avut ocazia să facem asta. Iulia a avut curaj”, au spus părinții conform sursei citate.

„Iulia are dreptul de a manifesta, de a exercita dreptul la a-şi exprima in mod liber opinia. Îi dorim succes la Bacalaureat şi în continuare în ceea ce va dori să facă mai departe”, a precizat Veniamin Iga, director adjunct al Liceului Mihai Viteazu, potrivit sursei citate.

Discursul ei, surprins într-un video care a devenit rapid viral, a stârnit un val de reacții și a adus în discuție problemele cu care se confruntă elevii din România.

Iulia și-a început discursul într-un mod care a captat imediat atenția audienței:

„Vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele”, a spus eleva.

Cuvintele Iuliei au fost un strigăt împotriva unui sistem educațional pe care îl consideră deficitar și care nu reușește să își îndeplinească scopul de bază – acela de a educa și de a forma caractere.

Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala.

În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici”, a mai spus șefa de promoție.

Iulia are planuri mari cu viaţa ei. Tânăra vrea să se îndrepte spre cel puţin două facultăţi. “Una dintre variante o să fie medicina, iar cealaltă, undeva în chimie“, povesteşte Iulia. Cei care o susţin pe Iulia speră ca acest discurs să schimbe ceva în sistem, măcar pentru generaţiile viitoare.

Discursul fetei a devenit subiect de dispute aprige pe internet. Inclusiv mai mulți profesori din toată țara s-au amestecat în discuție, pe diverse grupuri de Facebook. Unii au spus că Iulia a umbrit festivitatea cu cele spuse, în timp ce alții i-au reproșat că “a ieșit la atac atunci când s-a văzut cu sacii în căruță”. Au existat, bineînțeles, și cadre didactice care i-au dat dreptate și au atras atenția că în sistemul de învățământ există multe hibe.

Elevii au devenit oportuniști, vânători de note, nu-i mai interesează valorile, domnișoara șefă de promoție. Știm să ieșim la atac numai după ce ne vedem cu sacii în căruță”, este unul dintre comentariile citate de adevarul.ro.

„Autosuficientă, plină de aroganță, de pe altă planetă, incapabilă de recunoștință, veșnic nemulțumită. Că este mincinoasă și superficială a recunoscut singură. A beneficiat de învățământ gratuit, pe baza cunoștințelor acumulate va merge la o facultate și va avea o viață decentă. E deranjată că nu a avut covor roșu”, este de părere un alt membru al grupului privat cu peste 85.000 membri.

„Îi doresc domnișoarei cu discursul în cauză să ajungă profesor și să aibă elevi care-i vor „mulțumi” așa cum a făcut-o ea. Atunci să o văd! Până atunci, doamnelor și domnilor profesori, hai să ne vedem de treabă!”, comentează un profesor.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Centrul Wellness Praid a fost reînnoit. Bazin cu apă termală sărată, carbogazoasă, la 2 ore de Brașov

Next Story

Surse: George Scripcaru este noul primar al Brașovului. El și-a luat revanșa în fața lui Allen Coliban