Roman, cunoscută și sub numele de Autocamioane Brașov, este o întreprindere din Brașov specializată în proiectarea și construcția de autocamioane, autobuze și autoutilitare. Fondată în 1921 sub numele de ROMLOC, compania producea inițial material rulant, iar ulterior s-a extins la fabricarea de motoare și automobile.
După venirea comuniştilor la conducere, în 1948, firma ia denumirea de „Steagul Roşu”. Treptat, s-a specializat pe producţia de autocamioane şi, mai târziu, de autoutilitare. Amintim modelele SR 101 (1954), Carpaţi (capacitate 3 tone, 1959 – 1961), Bucegi (capacitate 5 tone, 1964), autocamioane cu motoare Diesel in licenţă MAN,Germania (din 1971), scrie stiripesurse.ro.
Un model mai puţin cunoscut este Dongfeng-Roman, autobuz diesel pentru transport persoane în China. Acesta era rodul unui parteneriat cu uzina Dongfeng Motor Corporation. Producţia lor a încetat brusc, cel mai probabil din pricina costurilor ridicate în ceea ce priveşte exportul, scrie promotor.ro.
Dovada existenței acestui autobuz constă în câteva fotografii descoperite pe diverse site-uri din China. Aceste imagini oferă o confirmare vizuală a producției și exportului acestui autobuz neobișnuit, fabricat la Brașov.
Aceste autobuze cu aspect bizar se fabricau în două culori: bej şi albastru. Autobuzul chinezesc cu șasiu de camion Roman avea capacitate mare de locuri în picioare.
Odată ajuns în China, autobuzul cu origini românești păstra garda mare la sol a camionului românesc. Astfel, pasagerii urcau la bord cu ajutorul a câte două trepte, amplasate în dreptul celor trei uși duble, scrie brasov.net.
Singura fotografie care redă interiorul arată o podea construită din lemn natur, cu excepția zonei burdufului, acolo unde lemnul a fost vopsit în negru.
Și scaunele aflate la bord au spătarul și sezutul realizate din lemn, iar cadrul este din fier și este ancorat cu șuruburi în podea și în panourile laterale.
Rândurile de scaune au un singur loc pe fiecare parte, permițând, în schimb, un număr mare de locuri în picioare. Se pot observa geamurile mari și barele metalice pentru sprijinul călătorilor.
Şi Rocar București, denumire adoptată din 1993, ca succesoare a întreprinderii Uzina Autobuzul București (UAB), a fost una dintre cele mai productive companii din România. La Rocar se fabricau autobuze și uzina era deținută de Statul Român. În mod ciudat însă, puțin sunt cei care știu că primul autobuz românesc nu a fost fabricat la Rocar, ci la uzina Vulcan și s-a numit M.T.D.’
Fabricarea de autobuze a început în anul 1956, prin fabricarea primului autobuz de tip M.T.D.’ (Mao Tze Dun), acesta fabricandu-se în serie din anul 1955 la uzina Vulcan’ din Bucuresti.