(Video) Stadiul lucrărilor la tunelurile de cale ferată Brașov – Sighișoara și tunelurile Alina şi Daniela care străpung Carpații

Last Updated on mai 1, 2024 (Video) Stadiul lucrărilor la tunelurile de cale ferată Brașov – Sighișoara și tunelurile Alina şi Daniela care străpung Carpații 1

Asociația Pro Infrastructură a postat o serie de fotografii și o filmare din care se poate observa cum avansează lucrările la calea ferată Brașov-Sighișoara, la modernizarea căreia lucrează Asocierea RailWorks.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, API amintește faptul că avansul fizic de doar 22% după trei ani și jumătate de contract este cauzat în principal de creșterea prețurilor față de data ofertării, 2017.

Lucrările la calea ferată Brașov-Sighișoara: tunelul Ormeniș
Tronsonul începe cu antreprenorul Arcada la ieșirea din stația Apața pe 4 fire. Două sunt pe traseul vechi pe la Augustin, iar celelalte se îndreaptă spre Racoș printr-un viaduct de 1,5 km (Ormeniș, min 3) urmat de un tunel cu dublă galerie de 7 km, cel mai lung din țară. Tunelul executat de Aktor aduce marele progres al șantierului: startul primului TBM (Tunnel Boring Machine) în 5 martie.

La minutul 5 pe filmare se mai vede sa, restul fiind în deal. Între timp am aflat că a <dispărut> cu totul, săpătura este pe la 100 de metri, iar după ce va ajunge la 150 m va putea fi pornit și al doilea TBM. Este așteptată o creștere a vitezei odată ce se ajunge la rocă mai dură. Greu de zis când/dacă va putea fi atinsă viteza maximă de 15 metri pe zi. Așadar, cu 6 zile de lucru pe săptămână, durata minimă strict aferentă forării ar fi un an și jumătate”, se arată în postarea celor de la API, conform Biz Brasov.

Ei remarcă faptul că finanțarea europeană prin CEF expiră la sfârșitul lui 2024, deci este important să crească progresul în teren ca să fie absorbiți cât mai mulți bani. CFR SA are și varianta traseului vechi, prin Augustin-Racoș-Rupea, care rămâne cu linie dublă.

Lotul continuă cu un pod peste Olt executat de Arcada (min 6), apoi Aktor va face noua stație Racoș cu intrare și ieșire pe 4 fire. Urmează tunelurile de 5 km spre Homorod (min 10:30) unde se asamblează cele două TBM-uri. (…) După minutul 12:30 drona se mută la Homorod, unde Aktor face lucrări incipiente de aliniere a celor două fire care vor ieși din tunel cu traseul actual care vine de la Rupea”, se mai arată în postarea API.

Muncitorii de pe autostrada Sibiu – Pitești nu vor avea liber de 1 Mai și de Paște
Muncitorii care lucrează la tunelurile care se forează acum pe tronsonul 4 din Sibiu – Pitești nu vor avea liber de 1 Mai sau de Paște, anunță secretarul de stat din ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Au fost executați în total 1010 metri pe ambele fire, din care 580 metri de tunel pe firul ieșiri din tunel, sensul Sibiu-Pitești (Tunel Daniela) şi 430 metri de tunel pe firul intrării în tunel, sensul Pitești-Sibiu (Tunel Alina). La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile și nu vor întrerupe lucrul nici în această perioadă a sărbătorilor. Sunt prezenți pe șantier circa 400 de muncitori și 150 de utilaje. A fost realizat primul tunel intermediar care va fi folosit ca pasaj pietonal între cele două fire de tunel Alina și Daniela sau cale de evacuare după darea în trafic. După ce se vor finaliza lucrările, tunelul rutier va avea denumirea oficială „Tunel Curtea de Argeș”, a scris Ionel Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook, conform Turnul Sfatului.

Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km pe ambele galerii) și reprezintă o lucrare de anvergură în infrastructura rutieră existentă, realizată de PORR România în colaborare cu divizii de specialitate din cadrul grupului.

La final de ianuarie, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a A1 ajunsese la 20,5%.
În octombrie 2023, constructorul austriac Porr a organizat o ceremonie pentru marcarea startului oficial al lucrărilor la Tunelul Momaia de la pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, primul tunel veritabil de autostradă din România.

Una din galeriile primului tunel din autostrada transcarpatică a fost denumită „Daniela”, iar cealaltă „Alina”, după numele unor angajate din România, notează Economica.

Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de aproape 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, unde va face conexiunea cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Destinație de vacanță pentru brașoveni. Complexul Lacul Binder se redeschide pe 1 mai: tarife de la 5 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți

Next Story

(Video) Șarpe, în dormitorul unei familii. Jandarmi: „Reptila își făcuse culcuș sub dulapul din dormitor”