Un șarpe a fost descoperit de o familie, chiar în dormitorul casei. Panicați, oamenii au sunat la 112 pentru a cere ajutor. La faţa locului a intervenit un echipaj de jandarmi care a găsit reptila sub un dulap unde îşi făcuse culcuş.
”În sezonul cald prezența șerpilor se înmulțește, iar probabilitatea de a-i întâlni apare în cele mai nebănuite locuri.
De o situație neplăcută a avut parte, seara trecută, o familie din comuna Eșelnița, județul Mehedinți, care s-a trezit cu un șarpe în dormitor.
Panicați, oamenii au sunat la 112, cerând ajutor. Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat cǎ reptila își făcuse culcuș, sub dulapul din dormitor. Aceasta a fost extrasă cu ajutorul dispozitivelor din dotare și eliberată în scurt timp în natură”, transmite Jandarmeria Mehedinți, scrie Stirile Pro Tv.
Recomandările jandarmilor
”Cetățenilor, care aleg să petreacă în aer liber ziua de 1 Mai, sau în drumeții cu familia, jandarmii le recomandă să fie vigilenți în această perioadă pentru a evita orice neplăcere. În ultima perioadă, jandarmii au intervenit în șapte astfel de situații”, precizează jandarmii, conform Antena 3.
Un şarpe de doi metri a fost găsit într-o staţie de pompare a apei din Mehedinţi
Şarpele era ascuns în camera pompelor de alimentare cu apǎ, au anunţat jandarmii din Mehedinţi. Şarpele a fost descoperit de angajaţii unei firme în timp ce încercau să înlocuiască ţevile unei staţii de pompare a apei din comuna Burila Mare, scrie Mediafax.
Reptila a fost scoasă cu greutate din pompa de apă.
„Un şarpe de mari dimensiuni aflat în camera instalaţiei de alimentare, i-a speriat pe oameni, care au solicitat sprijinul jandarmilor, apelând numărul de urgenţă 112. Intervenţia s-a dovedit dificilǎ, ţinând cont că şarpele, în lungime de aproximativ doi metri a fost scos din bazinul adânc de peste un metru şi jumătate. Ulterior, reptila a fost eliberată în mediul său natural”, a anunţat Jandarmeria Mehedinţi.
În ultima perioadă, jandarmii din Mehedinţi au intervenit în şase situaţii pentru îndepărtarea şerpilor, ca urmare a sesizărilor primite din partea cetăţenilor.