O femeie a început să arunce de la balcon cu haine și electrocasnice, informează Gândul. Femeia a fost filmată în timp ce arunca cu obiecte de la balcon, într-un cartier din Brașov. Incidentul bizar a avut loc duminică, în cartierul Avangarden 3.
Doamna a aruncat diferite obiecte de la ultimul etaj al unui bloc, fără să îi pese că ar putea răni trecătorii sau avaria mașinile din jur.
Vizibil agitată, femeia urla și arunca de la balcon diverse obiecte din casă, de la prosoape, o geantă, un tablou sau o oglindă care s-a făcut bucăți.
Aceasta a fost filmată, iar imaginile au fost postate pe rețelele de socializare, scrie mytex.ro. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. „brasov oras de poveste, o zi obisnuita in avantgarden 3”, este textul care însoțește filmulețul de mai jos.
@dvnysdm brasov oras de poveste, o zi obisnuita in avantgarden 3 🙂 #fyp #brasov #romania #viral ♬ original sound – dvnysdm