Destinație de vacanță pentru brașoveni. Stațiune cu aquaparkuri pentru minivacanța de 1 Mai-Paște

Last Updated on aprilie 30, 2024 Destinație de vacanță pentru brașoveni. Stațiune cu aquaparkuri pentru minivacanța de 1 Mai-Paște 1

Mai este doar o zi până la începerea minivacanţei de Paşte şi 1 Mai, iar brașovenii sunt invitați la distracţie. Chiar dacă cei mai mulţi dintre români îşi încep minivacanţa abia mâine, turiştii care au reuşit să fure startul acestui sejur, nu au mai stat pe gânduri şi au mers deja să se bucure de soare şi de temperaturile crescute din termometre.

Cum cea mai râvnită staţiune de la noi din ţară este Băile Felix, cei mai mulţi dintre turişti, au umplut deja aqua parcurile. Chiar dacă în unele locaţii tarifele au crescut cu 10%, preţurile par să fie mai rezonabile.

Turistă: Copii se distrează foarte frumos. Am mers şi la aquapark. Sunt în principal foarte fascinaţi de tobogane, de piscină în aer liber, băile de seară la piscină, sunt preferatele copiilor.
Turist: Suntem foarte, foarte mulţumiţi. Ne bucurăm şi de timpul acesta, apa este foarte caldă, iar toate sunt perfecte 100%.
Turistă: Suntem foarte încântaţi de ospitalitatea şi mediul ambiant. Venim pentru baza de tratament, pentru distracție, pentru copii.

Deşi distracţia este la superlativ, comparativ cu anii trecuţi, preţurile au crescut şi în staţiunea Băile Felix. Dumitru Fechete, director complex balnear: Tariful maximal e undeva la 70 de lei de persoană pentru adulţi, dar pot să-şi ia abonament, iar atunci au o reducere de 50 %. Avem tarif de 5 ore care este 30 de lei, iar copii au reducere atât la tariful de-o zi, cât şi la cel de cinci ore.

La doar zece kilometri distanţă de Băile Felix, în Oradea, turiştii se pot distra în această minivacanţă, la cel mai mare aqua park din vestul țării, ce se întinde pe şapte hectare.

Mihai Oprean, administrator aqua park: L-am pregătit turiştilor facilităţi pe interior, tobogane, jacuzzi, băi de relaxare, băi turceşti, saune, am inclus în programul nostru şi masaj, iar pentru cei care vor intimitate, avem jacuzzi VIP.

Aici, doar intrarea la Aquapark ajunge la aproape 100 de lei, la care se adaugă banii pentru mâncare şi băutură. O persoană care alege să ia prânzul sau cina aici, spre exemplu, ar putea scoate din buzunar 120 de lei.

Cât costă un sejur de trei nopți la Băile Felix
În Băile Felix, prețurile pentru un sejur de trei nopți încep de la 780 de lei pe cameră și pot ajunge până la aproximativ 5.000 lei pentru un hotel de 5 stele, care include toate mesele, băuturile, mese tradiționale, acces la aquapark și spectacole artistice live. Pe litoral, tarifele pornesc de la 475 de lei pe cameră pentru trei nopți într-un hotel de 3 stele din Eforie Nord, fără servicii de masă și cu o reducere de 15% până la sfârșitul lunii aprilie, informează cancan.ro.

Prețurile pot ajunge la aproximativ 3.500 de lei cu demipensiune pentru un hotel de 4 stele din Mamaia, care include masă tradițională de Paște, acces gratuit la SPA și activități pentru copii.

La fel, în cazul unor destinații din Delta Dunării, tarifele de cazare încep de la 742 de lei pe cameră pentru o pensiune de 3 stele și pot ajunge până la aproximativ 4.300 lei pe cameră, pentru un sejur într-un hotel de 4 stele cu pensiune completă, excursii și prânz pe navă.

Hotel Termal Băile Felix: „🤗 Dacă vrei să scapi de agitația urbană și să te răsfeți în mijlocul naturii, te invităm să ne fi alături pentru minivacanța de 1 Mai la Hotel Termal Băile Felix. Aici, vei găsi toate ingredientele necesare pentru a-ți încărca bateriile și a te bucura de momente de liniște și confort.
Ce te așteaptă la Hotelul Termal Băile Felix de 1 Mai?

Destinație de vacanță pentru brașoveni. Stațiune cu aquaparkuri pentru minivacanța de 1 Mai-Paște 2
🔹 Cazare în camere moderne și confortabile, cu vedere la natură
🔹 Acces nelimitat la bazinele termale cu apă minerală caldă, ideale pentru relaxare
🔹 Tratamente spa revigorante și terapii de înfrumusețare, pentru o experiență completă de wellness
🔹 Activități recreative în aer liber, precum plimbări prin pădure
Pentru rezervări sau mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la 0259 318 214 sau pe mail hotel.termal@turismfelix.ro”

Hotel Internațional Băile Felix: „Dacă ești în căutarea unei experiențe de neuitat de 1 Mai, noi te așteptăm cu brațele deschise în inima naturii, la Hotel Internațional Băile Felix
Oferim o oază de relaxare și distracție, unde te poți răsfăța cu băi termale revigorante și tratamente spa de înaltă clasă.
Ce te așteaptă la Hotelul International Baile Felix de 1 Mai?

Destinație de vacanță pentru brașoveni. Stațiune cu aquaparkuri pentru minivacanța de 1 Mai-Paște 1
🔹 Cazare confortabilă în camere spațioase și elegante
🔹 Acces nelimitat la piscinele termale și saunele moderne
🔹 Tratamente de înfrumusețare și masaje relaxante
🔹 Activități recreative și de agrement pentru toate vârstele
🔹 Bucătărie delicioasă și rafinată în restaurantele noastre
➡ Pentru rezervări sau mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la 0259 318 445 sau pe mail hotel.international@turismfelix.ro
https://bit.ly/oferta1maibailefelix
Vă așteptăm cu drag!💞”

Previous Story

Brașov. S-a redeschis  cea mai lungă tiroliană din țară. „Turiștii ar trebui să fie îmbrăcați adecvat pentru munte. Adică să aibă o gheată, o haină impermeabilă”

Next Story

Brașov. De mâine, Transport gratuit pe autobuzele RATBV pentru brașovenii de peste 60 de ani și cu venit de până la 3.500 de lei