(Video) Brașoveanul Horia Brenciu a cântat împreună cu mai mulți tineri imnul României, în centrul Sibiului.  „Mândru de tinerii de azi”

Last Updated on martie 11, 2024 (Video) Brașoveanul Horia Brenciu a cântat împreună cu mai mulți tineri imnul României, în centrul Sibiului.  „Mândru de tinerii de azi” 1

Cunoscutul cântăreț, showman și prezentator român de televiziune brașoveanul Horia Brenciu s-a aflat în acest weekend la Sibiu, unde a avut un concert cu ocazia zilei de 8 martie, dedicat femeilor. Sâmbătă, acesta a fost oprit în centrul orașului de mai mulți tineri, care l-au rugat să cânte ceva. Brenciu i-a întrebat ce doresc să cânte, iar tinerii au ales imnul României, anunță Turnul Sfatului.

Artistul a acceptat cu bucurie, iar împreună au intonat imnul României, oferind un moment emoționant trecătorilor, scrie Ora de Sibiu. Brenciu a imortalizat experiența pe pagina sa de Facebook, declarând: „Așa ceva mai rar! Câțiva tineri m-au rugat să fac o poză și să cânt ceva alături de ei! Ei au ales piesa! Mândru de tinerii de azi! Suntem în Sibiu! Sâmbătă faină, tuturor!”.

„Foarte frumos, Horia! Astept cu nerabdare concertul tau din noiembrie/ Felicitări Horia. Acelasi bărbat adevărat/ Imnul nostru de perspectiva si îndemn este cel vechi. Acesta aduce în realitate adormirea ns.continua!!!🤦‍♀️ Dumnezeu sa fie cu noi!🙏/ au fost cateva comentarii primite de artist pe pagina sa de Facebook.

Horia Brenciu, carieră de peste 30 de ani în televiziune
Horia Brenciu are o carieră de peste 30 de ani în televiziune. Foarte multă lume îl cunoaște din perioada în care modera emisiunea ROBINGO, însă începuturile sale sunt de când cânta la pian cu trupa Apropo. Se întâmpla în anul 1990.

Trei ani mai târziu a bifat prima apariție la televizor, la TVR, la Concurs de seducţie. Emisiunea a fost realizată pe litoral. În acelaşi an artistul a fost selectat să prezinte emisiunea ROBINGO şi de atunci s-a făcut din ce în ce mai remarcat. A fost la cârma acestui show până în 1998, deși inițial semnase numai o colaborare cu Televiziunea Publică. Cântărețul mai este recunoscut și pentru emisiunea Tip Top Mini Top, difuzată tot la TVR. Ulterior, a semnat cu Antena 1 și cu Pro TV, scrie Fanatik.

În momentul de față, Horia Brenciu este antrenor la Vocea României, are un podcast pe canalul său de Youtube și numeroase evenimente la care participă cu trupa sa. În plan personal, artistul este căsătorit și împlinit din punct de vedere sentimental.

Puține persoane știu cât de mult a muncit antrenorul de la Vocea României pentru a avea cariera înfloritoare din momentul de față. Cântărețul uimește cu felul său de a fi și cu talentul.
Știe să cânte mai multe stiluri muzicale și stăpânește numeroase instrumente, printre care se numără pianul și muzicuța. A prezentat show-uri și a apărut în emisiuni cunoscute, precum și în filme românești.

Cu toate acestea puțini știu care sunt studiile pe care le are vedeta de la Pro TV. Horia Brenciu a absolvit Liceul Andrei Şaguna din Braşov şi s-a specializat mai târziu la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti.
Aceste studii au avut loc în perioada 1994-1998, la secția Multimedia a Facultății de Film din cadrul UNATC. Nu a dat examenul de licență. De asemenea, antrenorul de la Vocea României a urmat cursurile de la Școala Populară de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu din localitatea natală.

Previous Story

Făgăraşul împlinește astăzi 733 de ani de la prima atestare documentară. „A cerut să i se înapoieze și restituie prin noi niște moșii ale sale numite Făgăraș (Fogoros) și Sâmbăta (Zumbothel) aflătoare lângă râul Olt (Olth), zicând că i-au fost înstrăinate pe nedrept și a înfățișat actele și privilegiile sale cu privire la aceasta”

Next Story

O femeie a apărut în fața unei mașini. „Îți sare o femeie în față, după curbă. Dacă venea un tir sau altcineva cu viteză mai mare o lua în plin. Poliția nici nu s-a deranjat”