Foto Brașov. Au început reparațiile de urgență în Parcul de la Iepure. „Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului”

Last Updated on martie 6, 2024 Foto Brașov. Au început reparațiile de urgență în Parcul de la Iepure. „Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului” 1

Primăria Brașov anunță primele măsuri luate la parcul de la Iepure, deschis sâmbătă și distrus parțial până luni.După ce a fost inaugurat cu foarte mult fast, deja sunt probleme și parcul necesită reparații. Dalele de pe alee s-au deteriorat, iar acum sunt reparate de muncitori. Probleme sunt şi în zona pistei de biciclete, unde locuitorii spun că s-a turnat asfalt direct peste pământ, scrie Antena 3.

„🟢Bineînțeles că regretăm situațiile apărute după deschiderea parcului de la Iepure, dar ne bucurăm că și ieri după amiază parcul era plin de brașoveni de toate vârstele – pici bicicliști și trotinetiști care învațau regulile de circulație în poligonul dedicat lor; cupluri pe balansoare și pe bănci, adolescenți care își testau îndemânarea la pump track.

🟢Am început remedierea deficiențelor apărute:
✅Piatra cubică a fost reașezată și va mai fi pus un strat de sort care să o stabilizeze și mai mult, iar zilele acestea la poarta de acces va fi montat un sistem care să facă imposibil accesul mașinilor, tocmai pentru ca situația să nu se mai repete;
✅Rampa de sărituri a fost reparată de firma care a construit-o; în plus față de proiectul inițial, pe toată pista de rulare a mai fost adăugat un strat de Tego antiderapant (un material din structuri de lemn cu o încleiere adecvată pentru mediu umed, ce oferă rezistență mecanica mare, rezistență la umezeală, uzură și încovoiere, recomandat pentru skate-park-uri).

✅Au fost înlocuite riglele și șuruburile băncilor supuse actelor de vandalism (căci, din păcate, ne mai confruntăm și cu astfel de situații negative). A fost reparat a treia oară și gardul prin care anumite persoane consideră că trebuie să treacă spre dig, în loc să folosească poarta.
✅Perioada de garanție a lucrărilor este de 3 ani, așa că orice deficiențe – unele inerente unei lucrări noi – vor fi remediate pe cheltuiala constructorului.
🟢Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului, singurul unde cei mici pot învăța mersul pe bicicletă și pot căpăta primele noțiuni de educație rutieră” au transmis reprezentanții Primăriei.

Foto Brașov. Au început reparațiile de urgență în Parcul de la Iepure. „Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului” 2 Foto Brașov. Au început reparațiile de urgență în Parcul de la Iepure. „Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului” 3 Foto Brașov. Au început reparațiile de urgență în Parcul de la Iepure. „Avem, totuși, cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani, cu spații de relaxare și pentru practicarea sportului” 4

Pavajul de pe aleile pietonale ar fi fost distrus de șoferii care au intrat cu mașinile pe acesta, în pofida faptului că acest lucru este interzis, însă, deocamdată, nu au fost identificați și, în consecință, nici amendați.

În parc au intrat însă și mașini ale operatorului de salubritate. „Nu au fost doar mașinile de salubrizare, iar evacuarea deșeurilor se face în partea de acces în parc. Infrastructura pentru aleile pietonale sau de biciclete este diferită față de cea a aleilor rutiere, mai ales dacă se execută și manevre de întoarcere, de aceea s-au deteriorat atât de ușor. Oricum, repet, aceste deficiențe sau reparații se vor face astăzi, acolo unde este posibil”, a spus Sorin Toarcea, purtător de cuvânt la Primăria Brașov, citat de brasov.net.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Cristian Macedonschi: „Fly Lili, câte 12 zboruri pe săptămână cu destinația Germania, în 3 orașe. München de 6 ori pe săptămână, iar la Nürnberg și Stuttgart de câte 3 ori pe săptămână” 

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Mașină răsturnată în Centrul Civic