Last Updated on martie 27, 2024
Medicul Dan Grigorescu de la Spitalul Județean Brașov a anunțat în această dimineață că va candida la alegerile locale pentru un post de consilier local. El are un singur obiectiv, demararea rapid a lucrărilor la Noul Spital de care Brașovul are mare nevoie.
Grigorescu Dan: „A sosit momentul să îmi fac publică hotărârea de a intra în cursa actualelor alegeri locale în calitate de candidat INDEPENDENT pentru poziția de consilier local al Brașovului.
O fac având un singur obiectiv: să determin, începând din primul minut al mandatului de consilier local, începerea construirii cât mai repede posibil a Noului Spital Clinic de Urgență.
Realizarea acestui obiectiv ar reprezenta încununarea celor peste 7 ani de muncă dăruiți de mine comunității brașovene, în care am realizat nu numai inițierea proiectului, dar, mai ales, dezvoltarea lui până la stadiul de proiect matur, gata de finalizat. Din păcate, am constatat că, din cei 7 ani și jumătate în care am promovat acest obiectiv, ultimii 4 au fost pierduți prin abandonarea lui nejustificată de către actuala administrație a Brașovului.
Tot din păcate, am înțeles cam târziu, inclusiv în calitate de președinte al Asociației Noul Spital al Brașovului, că vocile societății civile, printre care se numără și a mea, nu sunt ascultate și, mai grav, nu sunt nici luate în considerare dacă nu au legitimitatea publică conferită de votul cetățenilor.
Acesta este motivul pentru care am decis să candidez.
Acesta este motivul pentru care vă cer sprijinul, vouă, cetățenilor brașoveni, pentru a reuși, ca împreună, să determinăm viitorul consiliu local să nusi bată pasul pe loc.
În ceea ce mă privește, am expertiza, am știința, am soluțiile finalizării acestui proiect, care se dovedește a fi cel mai important pentru noi în acest moment.
Veniți alături de mine, cu încredere.
Și, vă rog să rețineți:
Eu nu promit. Eu îmi dau cuvântul!
Și încă mi-l mai și țin!”