Vremea se schimbă brusc după episoadele de zăpadă şi ger. Maximele vor sări de 15 grade, de săptămâna viitoare. Cum va fi vremea la Brașov

Last Updated on februarie 1, 2024 Valul de aer rece va fi înlocuit rapid, în aceste zile, cu o masă de aer cald. Temperaturile au început să crească simțitor în vestul țării, unde termometrele au indicat ieri chiar şi 12 grade. Bucurie pentru unii, însă specialiștii spun că variaţiile bruște de temperatură nu ne fac deloc bine. La Brașov, săptămâna viitoare, vor fi 12 grade.

La Oradea, termometrul a indicat, ieri, 7 grade, dar temperatura resimțită a sărit de 10 grade celsius. Cerul senin și razele soarelui i-au scos pe oameni din case, scrie Observator TV.

Vremea se schimbă brusc după episoadele de zăpadă şi ger. Maximele vor sări de 15 grade, de săptămâna viitoare. Cum va fi vremea la Brașov 1

Localnică: Nu îmi vine să cred că e ianuarie şi e aşa frumos afară. Martie, aprilie, nicidecum ianuarie. O să încerc să îl ţin cât mai mult, să luăm puţin de doză de vitamina D.

În parcuri, au înflorit ghioceii iar arborii de magnolie au îmbobocit. Natura se pregătește să revină la viaţă, chiar dacă mai avem o lună de iarnă.

Hadrian Borcea, UPU SMURD: În toată luna ianuarie am avut 2 600 de pacienţi cu infecţie respiratorie de toate felurile, ceea ce înseamnă cam o cincime, 20% din totalul prezentărilor. Credem că, în continuare, va creşte numărul de prezentări.

Diferențele dintre temperaturile din timpul nopții și cele de peste zi sunt considerabile. Când organismul este forţat să treacă brusc de la o temperatură scăzută la una ridicată, sistemul imunitar este slăbit instantaneu, iar corpul devine vulnerabil în faţa virozelor de sezon.

Vremea Brașov
Vremea se schimbă brusc după episoadele de zăpadă şi ger. Maximele vor sări de 15 grade, de săptămâna viitoare. Cum va fi vremea la Brașov 2

Prognoza meteo, 1 februarie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 1 februarie. Prima zi a lunii februarie debutează cu temperaturi mai ridicate pe parcursul zilei, față de cele obișnuite acestei perioade a anului, scrie Evenimentul Zilei.

În Brașov cerul o să fie acoperit cu nori în unele intervale ale zilei, indicele UV va fi de 2 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre VSV. Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius, iar cea minimă de – 2 grade Celsius.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Parcarea subterană de la Gară nu se mai face. 60.000 de euro un loc de parcare. „Am solicitat o reanalizare devizelor din partea proiectantului, pentru că suma, aproximativ 30 de milioane de euro, este foarte mare comparativ cu preţul pieţei”

Next Story

Un elev cu nota 2 la purtare va primi 3.000 de euro, daune morale, de la școală, după o postare pe Facebook