Brașov. Protestul fermierilor și transportatorilor. „Ieșim și în Brașov și o să o facem mult mai civilizat decât în tot restul Europei”

Last Updated on ianuarie 29, 2024 Fermierii și transportatorii au protestat și astăzi la Brașov. Fermierii cer ajutor de la Guvern sub formă de subvenții în timp ce fermierii francez distrug produsele românești pe care le găsesc în tiruri.

Aproximativ o sută de tractoare și alte vehicule au participat la protestul de luni, 29 ianuarie 2024, prin care brașovenii se alătură celorlalți fermieri și transportatori din țară.

Brașov. Protestul fermierilor și transportatorilor. „Ieșim și în Brașov și o să o facem mult mai civilizat decât în tot restul Europei” 1

Nemulțumiții s-au strâns pe Ocolitoarea Brașovului, de unde au plecat în două direcții: spre centrul orașului și spre podul de la Dârste.

Atât fermierii, cât și transportatorii spun că revendicările lor nu și-au găsit rezolvare în aceste săptămâni de proteste. Ei cred că lipsa de reacție a Guvernului va duce la distrugerea agriculturii românești.

Protestul are loc în urma proastei gestionări a agriculturii din partea guvernanților. În atâția ani s-au adunat cam multe probleme și deja nu mai suferă amânare rezolvarea acestor probleme.

Ieșim și în Brașov și o să o facem mult mai civilizat decât în tot restul Europei, su siguranță, ca să vedeți că nu este interesul nostru să facem rău țării, ci, din contră, este ca să ajutăm România și să ne cerem niște drepturi care chiar sunt normale în ziua de azi și în agricultura din ziua de azi”, a spus organizatorul protestelor de la Brașov, Robert Lucaci, potrivit Adevarul.

Ei continuă ampla mișcare declanșată, atât în România, cât și la nivel european în ultimele săptămâni.

Planul protestatarilor, al fermierilor, al transportatorilor, dar și al cetățenilor de rând care s-au alăturat protestului de astăzi este acela de a se face auziți. În acest moment, aici, la Brașov, avem un protest pașnic, fără incidente, potrivit participanților.

Este un protest legal, a cărui aprobare a fost obținută la sfârșitul săptămânii trecute. Sunt zeci de tractoare care, la amiază, au mărșăluit pe străzile Brașovului, atât în Centrul Civic, cât și pe bulevarde.

Fermierii declară că își doresc de la reprezentanții guvernului să fie băgați în seamă, să li se rezolve acele situații pe care aceștia le-au adus de atâtea ori în fața celor cu putere de decizie, nu doar anul acesta, ci și în anii din urmă. Este vorba despre prețul cerealelor, de subvenții. Transportatorii cer, de asemenea, condiții pentru a-și putea desfășura activitatea în mod normal.

În plus, protestatarii susțin că este nevoie de un plan și o de reformă legislativă pe termen mediu și lung pentru a putea supraviețui. Manifestanții spun că vor continua aceste acțiuni până când va veni premierul la Brașov pentru a sta de vorbă cu ei”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Ovidiu Stan.

Nicolae și Maria Badea, românii cu marfa distrusă la protestele din Franța, fac dezvăluiri șocante

Transportatorii români a căror marfă a fost distrusă de fermierii francezi furioși au făcut dezvăluiri la Antena 3 CNN. „Nu am avut ce să facem acolo pentru că nu ni s-a spus absolut nimic legat de ce urma să se întâmple. Ni s-a spus doar să oprim camionul, care a fost blocat de foarte multe persoane ce s-au pus în fața camionului. Vă dați seama că noi nu am avut cum să mai înaintăm. A trebuit să ne oprim.

Au venit, ne-au spus că trebuie să oprim, că acolo se va descărca toată marfa. Ni s-a spus că trebuie să stăm calmi, să fim pașnici, ca să nu ni se întâmple nouă nimic rău. Și s-au apucat, între timp, să descarce toată marfa, fără nicio explicație, fără nimic (…)

După ce ne-au descărcat, au spus că suntem liberi, putem să plecăm. Noi am plecat din sensul giratoriu undeva, la două, trei sute de metri mai în față. Acolo, așteptând un echipaj de poliție cu care puteam să stăm de vorbă sau să luăm legătura cu cineva, am anunțat firma. Firma a sunat peste tot ca să vină un echipaj de poliție, să ne dea și nouă un proces verbal sau ceva pentru marfa distrusă.

Între timp, acolo au mai oprit încă două camioane cu numere de Franța, care erau încărcate cu legume și fructe din Spania și, din ce am înțeles din discuțiile protestatarilor, erau cu destinația Lyon. Acele camioane au fost descărcate complet lângă ei.

La al doilea camion a venit un echipaj de la jandarmi cu o lanternă, pentru că se întunecase. Iar jandarmii au luminat cu lanterna, să vadă protestatarii ce scrie pe etichetele de pe marfă. Deci jandarmeria era acolo, dar nu a făcut absolut nimic. Se uitau, pur și simplu, cum (protestatarii) descarcă, cu tractoarele, celelalte camioane pe care le opriseră protestatarii.

Toată marfa de import care intra în Franța, în special mâncare, era distrusă. A mai trecut un coleg român pe lângă noi, care era încărcat cu cutii de suc, cutii din acelea de aluminiu, care erau cu destinație Franța. Lui nu i-au făcut absolut nimic, l-au lăsat să treacă.

Singura problemă pentru ei (protestatarii, n.r.) a fost doar marfa venită din exterior, marfa de import care era pentru supermarket-uri, mâncarea, în general.

Față de noi nu au fost violenți, dar în momentul când ne-au oprit, ne-au spus să stăm ca să fim pașnici și să cooperăm. Vă dați seama, în momentele alea, acolo, nu prea puteai să faci mare lucru sau să poți să te opui, pentru că erau două, trei sute de oameni. Noi doi nu aveam nicio putere, atâta timp cât jandarmeria nu a intervenit și nu a făcut nimic”, a spus Nicolae Badea la Antena 3 CNN.

Previous Story

(Foto) Cum arată o Dacia 1300 de 15.000 de euro. „Mașina a fost recondiționată în totalitate, cu piese originale”

Next Story

Brașov. Semnezi? „Petiție privind îmbunătățirea frecvențelor liniilor 28, 15 si 25 ale RATBV care deservesc cartierul Avantgarden Bartolomeu”